Siguranță auto – copii în mașină
Omuleții verzi merg la școală!
Nu este vorba de Halloween și nici de pitici verzi, ci de o campanie ambițioasă care vrea să rezole problema colectării selective a deșeurilor din școli! 😀
Iubirea este mai puternică decât distanța
Un tătic plecat în armată nu a uitat cât de importante sunt poveștile pentru fetița lui de numai doi anișori și a fost filmat în timp ce-i citea celei mici o poveste de seară.
Cât timp petrec copiii online?
Se pare că ai noștri copii împreună cu vecinii bulgari petrec peste 110 minute zilnic online, în condițiile în care media europeană este de 88 de minute!
Zece adevăruri evidente pe care n-ar trebui să le ignorăm (I)
Domeniul educației mustește de controverse. Nu este ceva neobișnuit ca oameni inteligenți și bine intenționați să se contrazică pasionat cu privire la ce ar trebui să se întâmple în școli. Dar sunt anumite precepte care nu sunt discutabile și pe care toată lumea trebuie să le recunoască drept adevărate.
În vreme ce unele sunt banale, altele merită să fie luate în considerare deoarece tindem să ingnorăm implicațiile care decurg din ele în practicile și politicile noastre școlare. Este în același timp interesant din punct de vedere intelectual și important din punct de vedere practic să explorăm astfel de contradicții: Dacă suntem cu toții de acord că un anumit principiu este adevărat, atunci de ce oare funcționează școlile noastre de parcă n-ar fi așa?
A treia dimensiune din spatele "Phineas și Ferb: În A Doua Dimensiune"
Dacă nu ați aflat încă, pe 5 noiembrie, la Disney Channel are loc premiera filmului Phineas și Ferb: În A Doua Dimensiune.
Cine bate la ușă?
Moș Crăciun! Stați că asta este cu totul altă poveste! Voi vă lăsați copiii să răspundă la ușă?
Kiwi – fructul de origine chineză, pasărea-simbol a Noii Zeelande
Yang Tao, fructul originar din China sau “agrișa chinezească”, așa cum s-a numit din 1960 fructul pe care în prezent îl numim kiwi, are o istorie lungă de mai bine de 700 de ani.
Copiii invata imitandu-si parintii
“Copiii imita tot ceea ce vad ca se face in familia lor. Tocmai de aceea este atat de important sa fim constienti de ceea ce facem, de ceea ce spunem, de felul in care vorbim unii cu altii si cu copiii, in amanunte care par, aparent, lipsite de importanta”
Povestea unei bancnote
Tema: compunere cu titlul "Povestea unei bancnote" Pui de compunere 1 - Cum se naște o bancnotă? Cum prinde cheap viagra online ea viață? Îți poți imagina că există o fabrică mare unde este ies din tipar și că toate vorbesc, sunt ca o familie mare, iar fiecare are...
Ce este un computer?
La această întrebare au răspuns mai mulți copii, numai că totul s-a întâmplat în anul 1984, iar răspunsurile sunt “delicioase”! 🙂
Toamna este a mușchetarilor, pardon a copiilor
Vreți ca cei mici să învețe ce înseamnă un program after school, să se distreze la maxim și să aibă parte de una dintre cele mai faine săptămâni de vacanță?
Copiii și filmele de groază
Mai avem câteva zile și toată lumea o să sărbătorească Hallowenul, iar la TV e plin de reclame și filme mai mult sau mai puțin înfricoșătoare.
"Cresterea si ingrijirea copilului" – cartea care te desteapta – ep.10
Rubrica saptamanala in care vorbim despre carti deosebite! Azi, o mamica ne povesteste despre o altfel de carte despre “Cresterea si ingrijirea copilului”
Sfântul Dumitru e sărbătorit la Muzeul Satului
Dacă nu aveți planuri pentru mâine vă spunem noi ce să faceți: mergeți la Muzeul Satului, pentru că acolo are loc Târgul de Sfântul Dumitru.
Aventurile lui Tintin – Secretul Licornului
Anul acesta au fost la modă filmele şi desenele animate inspirate din benzi desenate, iar ultima animaţie de acest gen este Aventurile lui TinTin, care apare din 28 octombrie în cinematografele de la noi.
Clasic chiar e fantastic
Sub deviza “Cultura costă, dar incultura costă și mai mult” se dă startul la proiectul pentru copii “Clasic e fantastic”.
Dovlecei cu povești de Halloween
Ca în fiecare an, copiii veseli sunt așteptați la Atelierul Decorațiunilor de Halloween Bambini.
Pâinea noastră cea de toate zilele… este cât toate zilele!
Se pune la copt cea mai mare pâine realizată vreodată la noi în țară! 😀
Ce ți se poate întâmpla pe o insulă pustie?
Tema: compunere despre ce ți se poate întâmpla pe o insulă pustie! Pui de compunere 1 - Dai de niște extraterești drăguți care pot vorbi cu tine și-ți povestesc despre planeta lor și despre cum au fost ei lăsați pe Pământ pentru a vedea cum trăiesc oamenii, dar de...
Mini pizza cu legume (de la 1 an)
Pizza cu legume a încercat cineva?
Haideți să plantăm copaci în Parcul Izvor
Pe 22 octombrie, adică acum, sâmbătă, suntem invitați să demonstrăm că ținem la parcurile bucureștene și la aer curat!
TEB Expo, pentru copii, profesori și părinți
Cunoscut și după numele “Târgul Educațional București”, evenimentul are loc începând de astăzi, ultima zi de vizitat fiind de 22 octombrie.
Cuvântul
Tema: compunere despre cuvânt! Pui de compunere 1 - Cum ar fi lumea fără cuvinte? Cum am comunica noi, oamenii? Oare ar fi de ajuns semnele și desenele sau am avea nevoie de ceva buy cialis online mai mult? Pui de compunere 2 - Inventați un cuvânt care să însemne ceva...
Jucării de toamnă care aduc primăvara
De curând am primit o pungă de nuci şi în afara faptului că m-am gândit să bag nucile la cuptor, aşa cum îmi făcea mama, iar apoi sa fac o prajitură Delicia (un fel de negresă tăvălită în nucă măcinată), cum îmi făcea bunica, mi-am adus aminte la ce foloseam cojile de nucă când eram în generală.
Dans irlandez pentru copii
Pe lângă stilurile de dans deja consacrate pentru cei mici știați că în București există și cursuri de dans irlandeze pentru copii?
Vine frigul bine-mi pare, am hăinuțe noi
Hăinuțe mici și organice pentru pitici cu pretenții mari! 😀
Copiii și marea
Tema: compunere cu titlul "Copiii și marea" Pui de compunere 1 - Copiii uneori văd altfel marea, o văd ca pe un curcubeu care le poate satisface orice dorință! Ce dorințe credeți voi că și-ar putea pune copiii? Cum ar ajuta marea să le împlinească pe toate? De...
Cum ne împiedică uniunea dintre psihologia dezvoltării și sistemul școlar să înțelegem copiii (II)
Dacă vrem să înțelegem potențialul uman și nu doar modul în care se adaptează oamenii la școală și medii asemănătoare, atunci trebuie să ne lărgim câmpul de cercetare și să includem observarea copiilor într-o mare varietate de împrejurări și cu o mare varietate de metode. Nu vom cunoaște niciodată întreaga putere a jocului, a curiozității și a auto-guvernării copiilor sau puterea amestecării libere a vârstelor dacă nu studiem copiii în contexte în care toate acestea sunt lăsate să înflorească. Din păcate, asemenea contexte devin din ce în ce mai rare în societeatea noastră. Haideți să le găsim, să le studiem și să le protejăm așa cum facem cu speciile pe cale de dispariție!
Dădacă de coșmar? Nici gând!
O dădacă ar trebui să fie aproape de cel mic, dar nu atât de aproape precum mămica sau tăticul, simpatică, dar nu mai mult cât să nu-și poată impune punctul de vedere atunci când e cazul… [preluare]
NASA transformă misiunile într-un joc video
NASA a dat în mintea copiilor? Nu, corect este “NASA a făcut ce ar trebui cu toții să facem: să ne gândim cum am putea să le explicăm celor mici ce facem zi de zi într-o manieră cât mai simplă!”.
Cu cât mai mulți cu atât mai simpatici?
La copii e valabilă zicala “Cu cât mai mulți cu atât mai bine”? Iar dacă da, putem spune asta și despre tripleți sau doar atunci când e vorba de frați născuți la ani de zile distanță?
Dialog în autobuz
Tema: compunere despre un dialog într-un autobuz! Pui de compunere 1 - Ați oferit locul unei persoane mai în vârstă și ea vă mulțumește, oferindu-ți... o dorință. Nu credeți nimic și râdeți de bunică, dar v-ați pus o dorință care apoi se împlinește. Întâlniți din nou...
Conopida – soră bună cu broccoli; prieten sau duşman pentru bebeluşi?
Gândind retrospectiv, despre conopidă sau broccoli nu-mi amintesc să fi făcut parte din experiența mea culinară mai veche de 3 ani.