de Alfie Kohn Înfruntăm o urgență educațională în această țară [SUA, dar se potrivește de minune și României]. Ați mai auzit această remarcă,...
Prima lecție: Să ne dezvățăm de cum am învățat
Cinci afirmații neobișnuite despre joacă
de Alfie Kohn Copiii au nevoie de joacă; noi avem nevoie să înțelegem joaca altfel. Copiii ar trebui să aibă multe oportunități de joacă. Chiar și...
Cazul împotriva notelor (II)
Notele nu-i pregătesc pe copii pentru ”lumea reală” – decât dacă te gândești la o lume în care interesul pentru învățare și calitatea gândirii nu sunt importante. Notele nu sunt nici o parte necesară a școlarizării, nu mai mult decât vâslitul sau dictarea. Totuși, e nevoie de curaj pentru a face ce trebuie pentru copii într-o vreme în care cantitatea contează mai mult decât calitatea, în care împlinirea standardelor (altei persoane) contează mai mult decât explorarea ideilor și în care orice este ”riguros” este automat declarat valoros. Trebuie să fim dispuși să punem la încercare înțelepciunea convențională, ceea ce în cazul acesta înseamnă să ne întrebăm nu cum să îmbunătățim notarea, ci cum să scăpăm de ea odată pentru totdeauna.
Cazul împotriva notelor (I)
De ce testele nu sunt o modalitate deosebit de utilă de a evalua învățarea elevilor (cel puțin nu învățarea care contează) și ce fac educatorii preocupați în schimb sunt întrebări care trebuie să aștepte o altă zi. Aici, sarcina noastră este de a ne uita bine la a doua practică, utilizarea numerelor sau a literelor ca rezumate evaluative pentru cât de bine s-au descurcat elevii, indiferent de metoda folosită pentru a obține aceste judecăți.
Zece adevăruri evidente pe care n-ar trebui să le ignorăm (II)
De-a lungul ultimului secol, psihologii dezvoltării au muncit pentru a descrie ce-i face pe copii diferiți și ce pot înțelege la anumite vârste. Există limite, până la urmă, la ceea ce poate înțelege chiar și un copil precoce (de exemplu, cum funcționează metafora sau ce înseamnă să promiți ceva) sau ce poate face (de exemplu, să stea nemișcat pentru o perioadă mai lungă).
În mod asemănător, există anumite lucruri de care copiii au nevoie pentru a se dezvolta în mod optim, printre care se numără oportunitățile de joacă și explorare, singuri și împreună cu alții. Cercetările completează și continuă să rafineze detaliile, dar implicația fundamentală nu e greu de înțeles: Modul în care educăm copiii trebuie să decurgă din ceea ce îi definește drept copii.
Cumva, totuși, educația inadecvată din punctul de vedere al dezvoltării a devenit regula, pe măsură ce grădinița (”grădina copiilor”) tinde să semene cu clasa întâi sau a doua, de fapt cu o clasă întâi sau a doua proastă, în care descoperirea, creativitatea și interacțiunea socială sunt înlocuite cu un regim repetitiv axat pe abilități academice îngust definite.
Zece adevăruri evidente pe care n-ar trebui să le ignorăm (I)
Domeniul educației mustește de controverse. Nu este ceva neobișnuit ca oameni inteligenți și bine intenționați să se contrazică pasionat cu privire la ce ar trebui să se întâmple în școli. Dar sunt anumite precepte care nu sunt discutabile și pe care toată lumea trebuie să le recunoască drept adevărate.
În vreme ce unele sunt banale, altele merită să fie luate în considerare deoarece tindem să ingnorăm implicațiile care decurg din ele în practicile și politicile noastre școlare. Este în același timp interesant din punct de vedere intelectual și important din punct de vedere practic să explorăm astfel de contradicții: Dacă suntem cu toții de acord că un anumit principiu este adevărat, atunci de ce oare funcționează școlile noastre de parcă n-ar fi așa?
Notele – problema nu e cum le dăm, ci de ce (II)
de Alfie Kohn Partea întâi Justificarea 3 pentru notare: Feedback Unii educatori insistă că scopul lor în evaluarea elevilor nu este nici de...
Notele – Problema nu e cum le dăm, ci de ce
de Alfie Kohn De ce suntem preocupați de a evalua cum se descurcă elevii? Chestionarea motivului, spre deosebire de metodă, ne poate face să...
Cine păcălește pe cine? (III)
Astfel, să presupunem că copiatul ar putea fi măcar parțial redus prin monitorizare atentă și controlare a copiilor sau prin anunțarea repetată a pedepselor grele care-l așteaptă pe cel ce încalcă regulile. Ar merita acest rezultat costul creării unui climat de neîncredere, al subminării simțului de comunitate și poate al scăderii entuzismului pentru învățare? Rebecca Moore Howard, care predă literatura la Syracuse University, judecă astfel: ”În disperarea noastră de a lupta împotriva a ceea ce unii numesc ”epidemia” plagiatului, riscăm să devenim dușmanii în loc de mentorii elevilor; înlocuim relația profesor-student cu cea criminal-polițist… Și cel mai rău, riscăm să nu recunoaștem că pedagogia noastră are nevoie de reformă… [dacă] încurajează plagiatul pentru că descurajează învățatul”.
Cine păcălește pe cine?(II)
Pe scurt, o școală competitivă este pentru copiat ce e un mediu cald și umed pentru mucegai – cu excepția faptului că nu ne mulțumim să condamnăm mucegaiul pentru că a crescut. Mai mult, competiția este exemplul perfect de concentrare asupra performanței în locul învățării, așa că nu-i de mirare că ”copiatul face parte din moștenirea nesănătoasă care rezultă din a lega simțul propriei valori de performanța într-o competiție”, așa cum explică eminentul prsiholog Martin Covington.
Cine păcălește pe cine?(I)
Copiatul te poate ajuta să iei o notă bună și să-i impresionezi pe ceilalți (asta dacă nu ești prins), așa că e o strategie care poate fi atrăgătoare pentru elevii care au aceste scopuri. Dar n-ar avea rost să copiezi dacă ești interesat de învățarea în sine, pentru că asta nu te ajută să înțelegi o idee.[14] Atunci cum își creează elevii aceste scopuri? Ce-i face să arate interes față de ceea ce fac și nu grijă față de cât de bine o fac? Contează și dispozițiile individuale, fiind evident că elevii nu se poartă la fel, chiar și în același mediu. Dar acel mediu – valorile și politica unei clase, școli sau societăți – este decisiv în determinarea gradului de răspândire a copiatului.[15] El afectează comportamentul elevilor dintr-un anumit moment și le influențează valorile și atitudinile în timp. Fie că ne place sau nu, datele ne spun că copiatul trebuie înțeles drept simptom al unor probleme cu prioritățile școlii și practicile educatorilor. A pierde din vedere acest fapt prin condamnarea copiilor care copiază și ignorarea contextului înseamnă a cădea în capcana de care ne avertizează Lee Ross.
Educația lipsită de bucurie
Faptul că atât de puțini copii par să se bucure de ce fac într-o dimineață oarecare din timpul săptămânii și că starea emoțională obișnuită din clase pare să alterneze între anxietate și plictiseală nici măcar nu ne alarmează. Mai rău chiar: fericirea în școli este ceva pentru care educatorii se simt obligați să se scuze când se-ntâmplă să apară. Până la urmă, n-ar vrea să fie acuzați de a oferi o educație ”a plăcerii”.
Inițiative UrbanKID
Hai în
UrbanKID Club.
Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.
Te poți dezabona oricând. Confidențialitate