Kiwi – fructul de origine chineză, pasărea-simbol a Noii Zeelande

Yang Tao, fructul originar din China sau “agrișa chinezească”, așa cum s-a numit din 1960 fructul pe care în prezent îl numim kiwi, are o istorie lungă de mai bine de 700 de ani.

Kiwi – fructul de origine chineză, pasărea-simbol a Noii Zeelande

Dă mai departe

Cultivarea lui în scop comercial a început însă târziu, adică prin anii 1930, în Noua Zeelandă și abia în 1953 a ajuns în Anglia primul transport ce urma să fie comercializat.

Denumirea actuală, fructul kiwi sau kiwi, este legată de simbolul național al Noii Zeelande – o pasăre de culoare maronie, acoperită cu păr, pasăre numită chiar kiwi.

Schimbarea numelui original al fructului s-a făcut din rațiuni comerciale iar rezultatul a fost cel așteptat – creșterea popularității lui.

Când pot introduce kiwi în alimentația copilului meu?

Kiwi este un fruct acid, ceea ce face ca introducerea lui în alimentația diversificată să se facă în mod responsabil după ce copilul s-a obișnuit cu alimentele solide, adică după vârsta de 8 luni. 
Dacă ne grăbim să-l oferim copilului prea devreme, putem avea parte de reacții ca eritem fesier, iritarea zonei din jurul gurii copilului, sau chiar probleme digestive. Dacă ați observat că bebelușul este sensibil la anumite alimente, este bine să amânați să-i oferiți kiwi pentru mai târziu.

Citește tot articolul și comentează pe Diversificare.ro.


Diversificare.ro vorbește mămicilor care vor să crească copii sănătoși. Scriem despre misterul diversificării alimentației, așa cum l-am cunoscut și înțeles noi, odată pornite pe drumul alternativ sau în tandem cu alăptarea. Chiar dacă a fost provocator, ne-am descurcat și vrem să împărtășim experiențele noastre cu mame care parcurg acum același drum.
 
Ne documentăm, experimentăm, scriem despre reușite gastronomice și nu numai.
 
Vă invităm să ne citiți, să ne povestiți întâmplările voastre și să ne provocați cu întrebări la care să vă răspundem cât mai documentat.

Sursă foto: andreasdantz/ Flickr.com.

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate