Supereroii români vor să vă cunoască
De aceea ne invită în librăriile Diverta pentru a vorbi și a ne juca împreună cu ei.
De aceea ne invită în librăriile Diverta pentru a vorbi și a ne juca împreună cu ei.
Pe 7 decembrie vă invităm să nu vă faceți alte planuri seara și să veniți la o piesă de teatru realizată de copii pentru viitorul lor și al altora.
Iar asta nu poate să însemne decât faptul că s-a dat drumul la distracție pentru copii.
Cui îi plac dulciurile să ridice mâna! Ah, știam eu că suntem mulți.
Cât de bine cunoașteți Bucureștiul? Nu-i așa că urbea ne surprinde pe toți zi de zi? Atunci haideți la un tur ghidat, interactiv și plin de provocări.
Se numește “Bucurii pentru copii. Spectacole de colecție” are loc la Teatrul Țăndărică și a început ieri, așadar fiți cu ochii pe program.
Copiii sunt de multe ori comparați cu florile, de aceea ne bucurăm să vă anunțăm că există ateliere de creație florală pentru cei mici.
Nu e o glumă, pentru că până pe 11 noiembrie suntem invitați, cu mic, cu mare, la o expoziție unde vom putea vedea cele mai importante obiecte din utilizate în programe spațiale europene, americane și rusești, precum Sputnik, Explorer sau Apollo.
Așa-i că aveți pe acasă o mulțime de haine care sunt mult prea mici pentru a mai fi purtate de ai voștri? Strângeți-le pe toate și pregătiți-le pentru un garage sale, care are loc pe 3 noiembrie.
Finalul de noiembrie ni-l petrecem cu dovleci, fantome și costume colorate.
Se apropie Halloween-ul și în București deja au început să apară evenimente dedicate, dar ca cel despre care vă povestesc astăzi mai rar. 🙂
E vineri și ne așteaptă mai multe evenimente de week-end, de încercat este și Târgul lui Brumărel, printre primele târguri de toamnă din Capitală.
Vă spuneam săptămâna aceasta că sărbătorim Săptămâna Bebelușilor Purtați. Ei bine, la final de eveniment toți părinții “purtători” sunt invitați la fotografii care să rămână drept amintiri.
Va amintiti, desigur, de mobilizarea noastra pentru Mini-tabara de la Viscri 125.. Sesiunea din octombrie a venit, a trecut, ne-a placut, ne-am intors si acum povestim. 🙂
V-am ținut la curent cu toate activitățile din Parcul Herăstrău de la Roaba de cultură, așadar nu puteam să nu vă povestesc și despre finalul acțiunii. 🙂
Așa cum (sper!) că știți week-end-ul trecut am petrecut la PlayDate #3. Cum a fost? Multă veselie, dați click pe “Vezi mai mult” și aflați! ☺
Suntem oameni serioşi şi nu aruncăm nimic, doar transformăm totul în jucării colorate.
După cum bine știți mai avem puțin de așteptat și începe Animest, festival pentru adulți, dar și pentru copii.
După distracția de la PlayDate#3, ne-am propus să socializăm și extra-urban la Mini-tabăra de la Viscri.
Cei care vor ca cei mici să se ducă la cursuri de dans ar trebui să ia în calcul și un curs de step.
Cui îi place teatrul şi vrea să fie spectator la cele mai bune piese pentru cei mici, trebuie musai să ştie că astazi începe Festivalul Internaţional de Teatru pentru Copii.
Dragi prieteni sâmbăta aceasta avem întâlnire de gradul 3, pardon PlayDate-ul UrbanKid.ro cu numărul 3! 😀
Toţi copiii, părinţii, fraţii şi bunicii sunt invitaţi la Noaptea Cercetărilor, eveniment care se organizează în Bucureşti, Sinaia, Suceava, Piatra Neamţ, Tulcea şi Târgu Mureş.
Gata vara, dar asta înseamnă că s-a dat startul la ateliere, care mai de care mai interesante și mai importante pentru copii și pentru părinți.
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” în parteneriat cu Fundaţia Universitară „Carol I” lansează cea de-a doua ediţie a festivalului cultural în aer liber Strada de C’arte.
Din păcate, mai avem doar câteva zile cu vreme frumoasă, așa că vă propun să le petrecem în Parcul Herăstrău pe Pajiștea Pescăruș, la Roaba de cultură.
Ce ziceti, ne vedem la Viscri? Cum cine?! Noi, comunitatea UrbanKid. Suntem multi, suntem simpatici, suntem isteti, suntem creativi, ne place sa calatorim si sa descoperim locuri frumoase. Avem toate calitatile pentru a avea un week-end foarte fain impreuna.
Eu una recunosc că este pentru prima dată când aud despre “teatru muzeal”, dar sună tare bine.
Dacă aveți acasă copii care au citit Cenușăreasa și știu fiecare amănunt din poveste, atunci haideți să se întâlnească față în față cu personajele.
Haide la un atelier şi te uiţi la stele, într-un mod organizat.
Sâmbăta aceasta toți copiii curajoși ajung la evenimentul “Neînfricata”, de la Iris Titan Shopping Center.
Toți copiii care vor să învețe să gătească și toți părinții care vor să schimbe rolurile și să guste ei din ce gătesc cei mici trebuie să citească acest text.
Cât mai e frumos afară și putem ieși în parc, haideți în Parcul Herăstrău la Roaba de cultură, pe Pajiștea Pescăruș.