Se dă startul singurului târg de carte pentru copii – miniLibri
Am avut Gaudeamus și multe alte târguri de carte speciale, dar parcă niciunul nu este la fel de frumos precum unul destinat 100% copiilor. De aceea nu trebuie să lipsiți de la miniLibri – singurul târg de carte pentru cei mici.
Piciorușe calde, indiferent de vreme, cu cizmele de cauciuc cu neopren
Ați avut senzația vreodată că oricât de groase sunt șosetele copiilor tot au piciorușele înghețate? Atunci fiți pe fază, pentru că avem noi o soluție pentru aceste momente.
Brățara deșteaptă pentru copii
Cum ar fi ca brățara colorată pe care-o poartă copiii la mână să memoreze și numerele de telefon ale părinților?
Primii pași în ale condusului
Nu știu de voi, dar eu am condus când eram mică de câteva ori, adică mă ținea tata în poale în timp ce eu eram la volan câteva minute.
Felicitări pentru cei dragi, realizate cu ajutorul aplicațiilor de pe smarthone
Tehnologia nu ne salvează doar timpul prețios, ci ne aduce de foarte multe ori noi modalități în care putem să oferim zâmbete, să păstrăm amintiri și să dăruim veselie celor dragi. De data aceasta povestim despre cum putem să facem felicitări de Crăciun cu ajutorul aplicațiilor de pe telefoanele mobile.
Cărți despre Sfântul Nicolae
Mai avem puțin și descoperim dacă am fost destul de cuminți anul acesta, pentru că vine Sfântul Nicolae.
Tort aniversar cu "ciocolată” (de la 1 an)
O rețetă dulce de încercat pentru cei mici.
Cât de importante sunt airbag-urile în mașină?
Airbag-urile au fost inventate la sfârșitul anilor 1980 și de atunci au salvat sute de mii de vieți, protejând atât șoferii, cât și pasagerii în cazul unui accident.
Despre ființe magice
Tema: Compunere despre ființele magice din jurul nostru. Pui de compunere 1: Am văzut un film recent despre o zână a pădurii care a ajuns în casa unei fetițe. Începând de la acest lucru puteți să povestiți cum i-ați explicat voi zânei despre viața voastră, dar și...
Unește punctele și vezi ce iese
Mai țineți minte jocurile de tip “unește punctele”? Nu cred că există cineva pe aici care nu s-a chinuit să vadă ce iese la final.
Odaia mea
Tema: Compunere cu titlul "Odaia mea" Pui de compunere 1: Dacă tot folosim cuvântul "odaie" apăi să descriem camera noastră din casa bunicilor nu. Putem să povestim cum este ea diferită față de cea în care stăm la părinți, cum soba ne îndeamnă la povești, covorul...
Scaunul auto care te avertizează dacă ceva este în neregulă
Vorbim despr siguranța copiilor în mașină și despre pericolele care apar la drum mai lung sau mai scurt, dar dacă am avea o avertizare sonoră care să ne indice că ceva este în neregulă?
Portret de Familie, de la Foto Union
A devenit tradiție deja ca în decembrie să fim invitați la o ședință foto în familie de către Foto Union, nu?
Lingură specială pentru copii
Ați observat că cele mai multe dintre lingurile marketate ca fiind pentru copii nu au nimic deosebit față de lingurile pentru adulți decât faptul că sunt de plastic?
Film de văzut înaintea Sărbătorilor: Rise of the Guardians
Am fost în acest week-end la un film tare drăguț, unde mă așteptam ca sala de cinema să fie plină de copii.
Târg de Sfântul Nicolae la Muzeul Țăranului Român
Astăzi este ultima zi în care putem vizita Târgul de Sfântul Nicolae.
Supereroii români vor să vă cunoască
De aceea ne invită în librăriile Diverta pentru a vorbi și a ne juca împreună cu ei.
Talcioc Urban umanitar
Știți că noi nu vă povestim despre cauzele umanitare, dar din când în când chiar nu avem cum să nu facem o excepție.
Conopidă coaptă (de la 10 luni)
Rețetă de încercat la final de săptămână.
Aplicații cu ajutorul cărora copiii învață mașinile
Pentru mine (și tind să cred că nu sunt singura) până acum ceva timp mașinile se împărțeau în două mari categorii: Dacia și… restul.