Lăsând la o parte știrile în care auzim despre viteza la volan și câte accidente se produc din cauza faptului că șoferii apasă mai tare pedala de accelerație, foarte mult accidente au loc din cauza neatenției la volan. Fie că șoferii vorbesc la telefon, au muzica dată la maxim sau sunt prea mulți prieteni în mașină și conversațiile devin aprinse, neatenția poate cauza accidente grave.
În mai multe țări există există tot felul de programe prin care tinerii sunt testați pentru a vedea dacă pot sau nu pot fi atenți la drum, atunci când prin jurul lor se petrec o mie de alte lucruri. Concluzia? Nimeni nu poate să își dedice toată atenția șofatului și nu e deloc de mirat, pentru că niciun șofer, oricât de “vechi” este, cu atât mai mult în ceea ce-i privește pe cei care au carnetul de conducere de doar câțiva ani.

La noi încă nu există astfel de programe, dar revine acest rol părinților, care pot să îi ajute pe tinerii șoferi prin sfaturi sau, de ce nu, printr-un test într-o parcare goală în care copiii învață din propria experiență că atenția distributivă nu este îndeajuns pentru a conduce o mașină în siguranță.
Ce părere aveți despre atenția la volan? E posibil să conduceți o mașină și să fiți atenți și la altceva?
Daca vrei sa afli mai multe despre Bebetex si despre ce vor ei sa faca, te invitam pe blog.bebetex.ro si pe pagina de Facebook.

Cine este Bebetex?

Bebetex: Scaune auto copii - Magazin online de scaune auto pentru copiibebetex.ro este un magazin online ce se adreseaza tuturor parinţilor responsabili, ce doresc ca transportul copiilor lor sa se realizeze in condiţii de deplina siguranţa. Fie ca este vorba de carucioare, fotolii auto sau alte accesorii, bebetex.ro va ofera toate aceste produse. Totodata, scopul site-ului nostru este de a informa parintii in legatura cu tot ceea ce tine de siguranta copiilor si riscurile la care se supun.
Toate produsele comercializate sunt in concordanţa cu normele si standardele de calitate europene, carucioarele si accesoriile avand ultimul standard EN iar fotoliile auto fiind omologate ECE R44/04.

Sursă foto: An en Alain/ Flickr.com.