HOMESCHOOLING
Un altfel de educatie – by Andreea Ursu

John Holt (1923-1985)

Am citit pe nerăsuflate două dintre cărțile lui și m-am trezit vorbind singură și exclamând ”Da, așa este!” la fiecare idee. M-au fermecat atât concepția lui asupra învățării, cât și elocvența și simplitatea cu care spune lucrurilor pe nume. Apoi am citit câte ceva despre viața și activitatea lui și am rămas uimită de pasiunea cu care și-a promovat și apărat ideile despre educație.

read more

Suferă copiii neliniștiți (V)

Diagnosticarea altor boli psihologice poate fi al fel de arbitrară și de subiectivă, făcută de un comitet și definită precar, insensibilă la factorii sociali și creatoare de presupuneri nefondate cu privire la cauze biologice. Pe de o parte, aceasta poate scuza ceea ce se întâmplă cu hiperactivitatea sau, cel puțin, poate pune totul în perspectivă. Pe de altă parte, poate provoca întrebări mai mari și mai tulburătoare despre teoria și practica sănătății mentale în Statele Unite.

read more

Suferă copiii neliniștiți (III)

”Oamenii care nu au o toleranță crescută la ambiguitate nu se vor uita la factorii familiali”, spune Susan Campbell. ”În sfera biologică pari a fi cu picioarele pe pământ.” În orice caz, cei mai mulți medici cred în continuare că hiperactivitatea se bazează pe biologic, iar când cercetătorii sunt întrebați dacă există dovezi care să confirme această presupunere, răspunsul tipic este ”Nu încă”.

read more

Suferă copiii neliniștiți (II)

Dacă un profesor are puțini copii hiperactivi în clasă, aceasta poate fi pentru că proiectează sarcini adecvate pentru elevii care altfel s-ar foi sau pentru că estem ai puțin rigid în cerințe decât alți profesori sau mai tolerant față de ceea ce alți educatori numesc ”comportament pe lângă sarcină”. (Utilizarea acestei formule poate spune la fel de multe despre profesor precum spune despre elev.) ”Hiperactivitatea”, spune un cercetător, ”vine în mod obișnuit din atenția profesională… când copilul nu se poate conforma regulilor din clasă”. Aceasta invită întrebarea despre cât de rezonabile sunt acele reguli.

read more

Suferă copiii neliniștiți (I)

Estimările foarte diferite ale răspândirii ADHD sunt destul de neliniștitoare în sine, dat fiind că fiecare procent înseamnă sute de mii de copii. Dar ele subliniază, de asemenea, faptul că criteriile diferite pentru diagnosticare produc concluzii diferite în legătură cu posibilitatea ca un anumit copil să aibă ADHD și să fie, prin urmare, nevoit să înghită un medicament în fiecare zi. Însă cel mai tulburătoare este o fărâmă de îndoială cu privire la diagnosticul însuși. Putem fi siguri, de fapt, că un copil are o boală numită hiperactivitate sau ADHD?

read more

Pot copiii să (se) învețe singuri?

Totul a pornit de la un calculator băgat în zidul ce despărțea curtea unei clădiri de birouri de mahalaua Mumbaiului. Copiii s-au adunat treptat și au început să interacționeze cu mediul virtual printr-o tastaură și un touch pad. În mod surprinzător, prichindeii, care nu văzuseră ceva mai sofisticat decât televizoarele, au priceput cum stă treaba cu sistemele de operare și cu Internetul. Zi de zi, calcualtorul din zid era asaltat de mânuțe nerăbdătoare să-i smulgă secretele. Alte perechi de ochi se căzneau să suprindă imaginile colorate și gesturile care le putea aduce pe ecran. Totul în câteva zile.

read more

Despre ADHD sau povești de sedat copiii

La noi, ADHD e o apariție nouă și, prin aceasta, are și mai mult farmec. Pare a fi răspunsul la toate întrebările și soluția miraculoasă a tuturor problemelor, însă, la o privire atentă, descoperim multe inconsecvențe, neclarități și, mai ales, riscuri. Înainte de a lăsa știința modernă să ne sedeze și să ne modifice copiii, poate ar merita să ne punem întrebări și să judecăm cu propria minte, chiar dacă nu suntem specialiști. Uneori, bunul simț și logica firescului ne pot ajuta să identificăm adevăratele probleme, în loc să tratăm medicamentos simptomele. În cazul acesta, pentru mine e clar că principala cauză a comportamentelor clasificate drept ADHD este mediul (școlar și/sau familial).

read more

Jos cu temele!

El a adăugat că ”povara aproape imposibilă” impusă de teme era, în parte, rezultatul măsurii în care acei copii se simțeau învinși – cum investeau ore întregi fără a primi mare lucru în schimb; cum părinții se simțeau frustrați când își împingeau copiii de la spate, dar și când nu-i împingeau, când îi ajutau la teme, dar și când se abțineau. ”Ajungi să-ți distrugi relația cu copilul”, i-a spus un tată.

read more

Cu sau fără curriculum?

Cred că e evident că pentru mine educația adevărată nu se face pe baza unui curriculum, ci a nevoilor și dorințelor fiecărui elev. Bineînțeles, să oferi o asemenea educație înseamnă să ai încredere în copil, în dorința lui înnăscută de a învăța și în alegerile pe care le face pe parcursul dezvoltării sale. Înseamnă să sprijini cu răbdare și respect traseul fiecărui copil, cu poticnelile și avânturile inerente, și să reziști tentației de a da mai mult ajutor decât e nevoie. Și, cel mai important, înseamnă să-i acorzi copilului încredere și libertate.

read more

De ce e nocivă segregarea copiilor după vârstă?

De ce sunt copiii separați pe criteriul vârstei în școlile noastre?

Cred că motivul are de-a face mai mult cu adulții decât cu copiii. Având în vedere sistemul de învățământ organizat pe trepte, datorită viziunii lineare asupra dezvoltării copiilor, pare logic să faci ”trierea” după vârstă. Pe măsură ce înaintează în vârstă, copilul urcă treptele impuse de școală. Ce poate fi mai simplu pentru cei ce întrețin sistemul?

read more

Cine este Moș Crăciun?

În fiecare an mă uimește efortul pe care îl depun adulții pentru a-i da viață lui Moș Crăciun (de la părinții care conspiră pentru a împodobi pe ascuns bradul până la crainicii de știri care ”urmăresc” sania în traseul ei magic prin lume). Și nu pot să înțeleg de ce-și subminează propria strădanie și le strică celor mici bucuria aducând în discuție condiționarea.

read more

Goe și Ionel – doi obraznici?

Din păcate și nu de puține ori, cărțile sunt folosite în școală pentru a manipula comportamentul copiilor, în loc de a cultiva acele valori în care credem. Două exemple grăitoare sunt schițele lui Caragiale, Vizită și D-l Goe, care apar în toate manualele pentru clasele a V-a și a VI-a, uneori chiar mai devreme, și sunt abordate în același fel: judecarea comportamentului personajelor-copii, găsirea unor etichete cât mai zdrobitoare, blamarea copiilor și a părinților care nu au știut să-i educe și concluzia moralizatoare: Nu trebuie să ne purtăm ca ei!

read more

George NU e prost!

George are ochii verzi, mari și speriați, părul zburlit și fața rotundă. La ore e, de cele mai multe ori, distrat, dar foarte cuminte. Își pleacă fruntea deîndată ce-l privește profesorul. George ar fi trebuit să fie în clasa a șaptea, dar a rămas repetent. A fost...

read more

Disciplina este problema – nu soluția!

Și a trebuit să mai treacă timp înainte să pot recunoaște că nu dădeam vina pe ei. Problema nu erau copiii – era programa și faptul că mă bazam pe manuale, fișe de lucru și o dietă de fapte și abilități fără legătură între ele. Chiar mă așteptasem ca elevii să fie nerăbdători să învețe despre ”Prietenul nostru, Adverbul”? Date fiind aceste tipuri de sarcini, ar fi fost uimitor ca ei să nu se fi purtat rău.

read more

”Învăț, dar îmi puneți 10?”

Am urât multe lucruri care fac parte din meseria de profesor, dar niciunul la fel de mult ca notarea. Simplul fapt de a desemna un număr pentru activitatea, cunoștințele sau abilitățile unui copil mi se pare absurd. Iar perspectiva copiilor asupra notelor este ușor de sintetizat: ”Trebuie să învățăm ca să luăm note bune (recompensele) și să evităm notele proaste (pedepsele).”

read more

Pedepsiți sau răsplătiți = copii nefericiți (II)

Copiii merită un curriculum atractiv și o atmosferă empatică pentru a putea acționa în spiritul dorinței lor naturale de a afla despre lucruri diverse. Niciun copil nu merită să fie manipulat cu stimulente extrinseci pentru a se supune voinței altora. E remarcabil cât de des folosesc educatorii cuvântul ”motivație”, când ceea ce vor să spună este supunere. Într-adevăr, unul dintre principalele mituri din această zonă este că poți motiva pe cineva. Când întâlniți un articol sau un seminar intitulate ”Cum să-ți motivezi elevii”, vă recomand să-l ignorați. Nu poți motiva o altă persoană, deci a concepe chestiunea în acest fel garantează folosirea unor procedee de control.

read more

Pedepsiți sau răsplătiți = copii nefericiți (I)

Nu ești mulțumit de cât mănâncă sau învață copilul tău? Noi avem soluții pentru toate tipurile de părinți! Dacă ești un părinte iubitor, e suficient să-ți răsplătești copilul cu un desert copios, cu o nouă jucărie sau cu o bătaie pe creștet: ”Ce băiat cuminte!/Ce fată bună! Bravo!”. Dacă ești tipul autoritar, pedepsește-l printr-un reproș sau anularea unui ”privilegiu”. În societatea noastră evoluată, bătaia este un act barbar și inutil, mai ales când există modalități mai ”blânde” de a-ți determina copilul să facă ce vrei tu.

read more

Teacher, leave the kids alone!

Profesorii din școlile tradiționale sunt copleșiți de responsabilitatea învățării. Ei trebuie să-și motiveze elevii, să planifice în detaliu ce, cum, cât și când vor învăța copiii, să le fie model de comportament și de exprimare, să evalueze constant ”progresul” elevilor și să corecteze eventualele ”derapaje” de la standardul impus de stat. Nu-i de mirare că ei nu pot crea o autentică legătură cu copiii și acționa în spiritul nevoilor acestora.

read more

De ce Educație Democratică?

Ce propune Educația Democratică? Libertate: de a alege ceea ce îi afectează în mod direct și individual, ceea ce este demn de interes și pentru care dovedesc o înclinație, de a hotărî ritmul și felul în care se desfășoară învățarea. Cum? Punându-le la dispoziție Clase Deschise, fiecare cu o anumită funcție (muzică, alfabetizare, matematică, științele naturii etc.) și acordându-le libertatea de a alege între ele, de a decide când, pentru cât timp și în ce ordine studiază anumite domenii. Se înțelege că orarul clasic, cu toate constrângerile sale, este abandonat.

read more

Limba noastră-i o comoară…

Câți dintre noi nu s-au chinuit să spună în ordine toate chițibușurile unui algoritm de analiză gramaticală? Sau să împartă în propoziții o frază alambicată scoasă dintr-o carte? Câți vă mai amintiți diferența dintre o subiectivă și o completivă directă și când ați avut ultima oară nevoie de acestă distincție?

read more

Temele pentru acasă sunt inutile!

Am auzit de curând pe cineva spunând că, începând cu clasa întâi, copilul trebuie să uite de joacă și să învețe. Îmi explica cu o voce acră: ”Îi ajunge cât s-a prostit până la 6-7 ani!”. Cu mai mult de un secol în urmă, Ion Creangă (1837-1889), un dascăl pasionat și un povestitor neîntrecut, susținea cu tărie libertatea copilului de a se juca, invocând proverbul: “dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; și dacă-i popă, să cetească…” (Amintiri din copilărie). Într-o vreme în care pedagogia abia se contura, iar teoriile cognitive atât de la modă astăzi încă nu ne influențau, înțelepciunea populară îi recunoștea copilului dreptul natural la joacă. Cine suntem noi să-l refuzăm?

read more

Mami, tati, nu mai vreau să merg la şcoală!

Cum reacționezi? Alegi să-l ignori pentru că școala nu e făcută ca să-ți placă, pentru că de fapt nici ție nu ți-a plăcut, dar ai suportat cu stoicism și n-ai murit? Ba chiar ai ajuns foarte bine, ai un serviciu interesant și bine plătit. Poate chiar crezi că experiența școlară te-a întărit pentru a putea face față ”junglei pe care o numim viață”.

read more

De început

”Dar totuși” (ca să subliniez, pleonastic desigur, contrastul), continuu să mă pregătesc pentru acestă frumoasă meserie, urmând cursurile unui masterat de didactică. În sfârșit am ajuns să învăț CUM să fiu profesor. Poate credeați și voi, ca mulți alții, că te naști profesor. Nu e mai adevărat decât că te naști inginer sau bucătăreasă.

read more
Andreea Ursu

Andreea Ursu

Mă numesc (Andreea Constantin) Ursu și am aproape 30 de ani. Ultimi trei i-am petrecut alături de fiul meu iubindu-l, ajutându-l, alăptându-l (primii 2), îngrijindu-l, hrănindu-l și fiindu-i alături mai tot timpul, până și în somn.

Scriu pe acest blog din august 2009, când, dezamăgită de experiența de profesor de limba și literatura română la o școală generală, am început (la insistențele celui ce avea să-mi fie soț) să-mi pun în cuvinte frustrările, dar și ideile despre educație și cum ar trebui s-arate ea.

Defularea a cedat repede locul promovării unor alternative la sistemul de școlarizare convențional, căci la ce bun să te tot plângi de ce e în neregulă, dacă nu propui și soluții?!

Am dat de școlile libere și de educația acasă pe un forum de attachment parenting și de-atunci am înțeles că nu trebuie să renunța la pasiunea mea pentru educație doar pentru că nu mi-am găsit locul în învățământ. Datorită celor citite acolo și cărților lui John Holt, am descoperit uimită și fascinată lumea ”educației de casă”, cum bine o numește Sorina Oprean, o mamă care a ales educația acasă de la început pentru cei doi copii ai ei.

Nu am fost, cum poate vă vine în minte, un elev frustrat sau corijent. Dimpotrivă, am fost eleva silitoare și ascultătoare, care lua totul în serios și-și bătea capul să le facă pe toate și nu oricum, ci BINE. Am avut mereu medii mari și am luat măcar premiul 2. Am luat școala în serios pentru că a fost singurul lucru constant din viața mea și nu aveam oricum altceva mai bun de făcut. Deși am schimbat vreo cinci școli până în clasa a opta, din cauza divorțului părinților mei, am reușit mereu să fiu printre primii trei din clasă.

Am intrat la Facultatea de Litere din București a douăzecea și am absolvit în primii zece. Apoi am ales un master de Didactici ale disciplinelor filologice, care speram eu că mă va ajuta în profesia aleasă. A fost, într-adevăr, un master folositor și interesant, însă lunile petrecute la catedră mi-au dovedit că locul meu nu e în învățământ.

E drept, poate că am ajuns în fața elevilor cu iluziile vârstei și reminiscențe din uimirea copilului în fața adulților atotputernici. Îmi închipuiam că voi avea libertatea de a inova, de a schimba și de a potrivi felul în care predau cu nevoile copiilor, doar urma să fiu profesor. Dar n-a fost așa. Am constatat cu frustrare că eram, în fond, la fel de lipsită de libertate ca și elevii mei.

Sunt o fire perfecționistă (știu, nu e musai o calitate, ba din contră) și niciodată n-am agreat jumătățile de măsură. Așa că am terminat cu greu anul școlar, de dragul elevilor care fuseseră deja supuși prea multor schimbări. Dar gustul amar din acele luni nu-l voi uita niciodată și va fi mereu pentru mine un imbold să-i ofer copilului meu altceva.

Am trecut de la învățământ la copywriting online și, după un an, la statutul de mamă, cel în care mă regăsesc cel mai mult.

 ”We have no reason to be discouraged about the future of education. We just must realize that real reform is not going to occur within the established school system. It will continue to occur outside of that system. The gradual change that will occur is that more and more people will opt out of conventional schooling. To permit that to happen, we need to be sure that people have the legal right to opt out. On a political level, that should be the highest priority for those of us who look for a world in which children can develop freely and happily, with the full experience of democracy and the rights and responsibilities that democracy entails.” (Why Schools Are What They Are)

Dacă ai întrebări, nelămuriri sau ai nevoie să cunoști alți părinți interesați de educația acasă, îmi poți scrie pe adresa: ursuandreea85[at]gmail[punct]com sau pe pagina de facebook Un alt fel de educație.