Acum 4 ani scriam prima postare si nici nu-mi puteam imagina unde o sa ajung cu blogul, de la profesoara frustrata de sistem la activist pentru...
4 ani de blog si un nou look
Povestea copiilor care participă la multe concursuri școlare
de Raluca Lungu Secventa de vineri, la clasa I Eu: - Sunteti toti sanatosi, voiosi? Incepem ora de creatie? Maia: - Nu, Raluca, eu sunt foarte...
Bazele științei se pun în joacă [P]
Școliți sau nu, copiii sunt fascinați de corpul uman și de toate procesele de-a dreptul ciudate ce se-ntâmplă zilnic în el. Să luăm, de exemplu, cel...
Joc și emoții – un curs revelator
Mi se pare minunat cum lumea e plină de revelații care, culmea, îți mai și bat din când în când la ușă. 🙂 Asta am simțit la finalul primului meu...
Cercul vicios al izolării copiilor
Săptămâna trecută câteva mame care își petrecuseră două-trei ore împreună cu copiii într-o ceainărie autodeclarată child-friendly au fost ”rugate”...
Bătaia
Îmi rămâne însă o mare schimbare de făcut: trebuie să trec peste ”paralizia” pe care-am pomenit-o la început și să reacționez când văd un copil lovit. Să trec peste lipsa de speranță, peste teama că răzbunarea o va suporta tot el, peste jena de a face o ”scenă” în public. Și să vorbesc, cu calm, cu empatie, în numele copilului. Să spun că un astfel de comportament nu poate fi tolerat și că micul om are și el drepturi, chiar dacă-i mic. Nu știu dacă adultul o să renunțe la bătaie (tare mi-e teamă că nu), dar copilul poate o să simtă ceva alinare din faptul că cineva protestează la felul în care e tratat și-l recunoaște ca persoană cu drepturi depline. Și poate, undeva adânc, o să se aprindă o luminiță: ”Poate eu nu merit asta de la mama/tata/bunica. Poate că nu-i în regulă să mă bată.” Îl ajută asta, nu-l ajută, n-am de unde să știu. Dar cred că și cea mai mică șansă trebuie luată în seamă.
Mesaj pentru bunicii de astăzi și de mâine
Pentru că acum copiii sunt recunoscuți ca persoane reale cu sentimente reale, este așteptat mai mult efort din partea părinților și a bunicilor. Asta poate părea nedrept; până la urmă, ei au fost nevoiți să le arate respect bunicilor proprii, indiferent de cum erau tratați de aceștia. Dar câștigul celor în vârstă este substanțial. Bunicii din ziua de azi sunt liberi să aibă interacțiuni reale cu persoane reale, în loc de jocuri de rol formale și fără semnificație cu copii speriați. Atât bunicii, cât și nepoții au câștigat o libertate rafinată: de a iubi și de a cunoaște pe cineva real, precum și de a fi iubiți și cunoscuți în schimb.
Articolul 100 sau un alt fel de aniversare
Recitind primele articole, mă uimește cât m-am schimbat. Și nu mă refer doar la felul stângaci în care scriam, ci la perspectiva asupra educației. Am început să scriu din frustrarea față de sistemul școlar și din dorința de-a schimba ceva, dar am descoperit lumea educației libere . De atunci nu mai cred în școală, ci în dorința înnăscută a copiilor de a învăța. Nu mai cred în motivație externă, ci în curiozitatea cu care ne-a înzestrat natura. Nu mai cred în programă, ci în drumul pe care și-l alege fiecare copil. Nu mai cred în materii, ci în pasiuni și interese. Nu mai cred în orar, ci în ritmul vieții.
De început
”Dar totuși” (ca să subliniez, pleonastic desigur, contrastul), continuu să mă pregătesc pentru acestă frumoasă meserie, urmând cursurile unui masterat de didactică. În sfârșit am ajuns să învăț CUM să fiu profesor. Poate credeați și voi, ca mulți alții, că te naști profesor. Nu e mai adevărat decât că te naști inginer sau bucătăreasă.
Inițiative UrbanKID
Hai în
UrbanKID Club.
Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.
Te poți dezabona oricând. Confidențialitate