Câți dintre noi nu s-au chinuit să spună în ordine toate chițibușurile unui algoritm de analiză gramaticală? Sau să împartă în propoziții o frază alambicată scoasă dintr-o carte?  Câți vă mai amintiți diferența dintre o subiectivă și o completivă directă și când ați avut ultima oară nevoie de acestă distincție?

Studiul limbii torturează majoritatea elevilor încă din clasele primare. Elevi care nu vor îmbrățișa niciodată o carieră în filologie sunt obligați să înghită vaste porțiuni de gramatică, cu scopul declarat de a învăța să comunice mai bine. Studiul detaliat al limbii se trage din tradiția umanistă, a fost consolidat de faima teoriei structuraliste și de naționalismul comunist și profită de viziunea anacronică a unor oficialități din minister. Cumva, deși cercetările recente au demonstrat contrariul, convingerea că trebuie să înveți regulile de funcționare a limbii în detaliu pentru a putea scrie și vorbi corect domină încă în mentalul factorilor de decizie.

Câteva argumente împotriva acestei convingeri:

1. Se pot forma o multitudine de enunțuri corecte din punct de vedere gramatical de tipul ”Ideile verzi înoată pe acoperișul dulce”, dar care nu au niciun sens. De unde se poate deduce faptul că sensul unui enunț nu stă în structura lui gramaticală.

2. Copiii învață să vorbească în mod natural, fără să aibă nevoie și fără să primească explicații gramaticale.

3. Copiii intuiesc singuri așa numitele ”reguli” de funcționare a limbii, dovada fiind greșelile de ”supra-aplicare” a acestora: Eu ved în loc de văd, ei plec în loc de pleacă. Nu e nevoie să trezim în ei preocuparea pentru a folosi corect limba pentru că ea există deja și este foarte puternică. Copiii primesc feedback pozitiv prin faptul că adultul sau copilul cu care vorbesc îi înțelege și le răspunde într-un anumit fel, iar asta îi motivează să-și îmbunătățească constant abilitățile.

4. Gramatica este, pentru copii, un sistem arbitrar de noțiuni abstracte pe care oricum nu îl pot înțelege în toată amploarea lui, pentru simplul motiv că, la vârsta ciclului gimnazial, ei nu au mecanismele cognitive necesare. Multe noțiuni sunt atât de dificil de înțeles încât nu există o modalitate simplă de a le explica, iar copiii le aplică aleatoriu. Dau exemplul funcțiilor sintactice și al metodei întrebărilor. În ciuda a ceea ce le-ar plăcea profesorilor să creadă și în pofida talentului lor pedagogic, în mintea copiilor gramatica nu este un dulăpior bine organizat, cu sertărașe și cutiuțe specializate, ci seamănă mai degrabă cu un coș de rufe.

5. Studiul gramaticii nu face decât să adauge cărămizi la zidul dintre școală și viață. Preocuparea excesivă pentru corectitudine în limbaj, în detrimentul expresivității și al autenticității, îi determină să defuleze acasă și pe stradă. Mulți ajung să creadă că a vorbi corect e necesar numai la școală și de evitat  în rest ca fiind uncool. Copiii au nevoie de autenticitate și de sens în ceea ce fac, de aceea limbajul care li se cere la școală, atât de rigid, de corect și de artificial, este resimțit ca fiind o constrângere printre multe altele.

6. Simpla memorare a unei reguli nu înseamnă automat și eficiență în aplicarea ei, mai ales când are și excepții. Dovada: o mulțime de caiete pline de definiții scrise cu toate culorile curcubeului, îngroșate, subliniate, încercuite, încadrate în tot felul de forme geometrice, dar inundate de greșeli de scriere. Sau rezultatele îngrijorătoare la testările abilităților de comunicare orală. Vorba lui Creangă: cumplit meșteșug de tâmpenie, Doamne ferește!

7. Câți adulți își mai amintesc regulile și definițiile, deși le-au ”știut” în timpul școlii? Câți dintre cei care le-au buchisit pot spune sincer că le-au folosit și că le sunt indispensabile?  Câți adulți pot scrie sau vorbi 100% corect? Nu cred că ei ar trebui sau ar avea nevoie de un asemenea procent, dar ai zice că după 4 ani de studiu intensiv al gramaticii ar trebui să fie ași.

8. În Anglia, ca să dau numai un exemplu, nu se studiază gramatica limbii engleze decât la facultatea de filologie. Copiii și adulții care nu au astfel de studii nu află niciodată că există o minunată regulă  numită The If  Conditional Rule Clause (ups! s-ar părea că am studiat degeaba engleza 🙂 ) și, totuși, pot forma fraze corecte cu această conjuncție.

9. Dacă ajungi pe băncile Facultății de Litere, afli că foarte mult din ce ai învățat nu este corect din punctul de vedere al noilor orientări din lingvistică.

Cel mai ușor și mai eficient mod de a învăța să comunici este … tam-tararaaaam! … să comunici! Cât mai des și în circumstanțe cât mai variate.

Ca să nu credeți că îmi defulez aici nereușitele, vă mărturisesc că mi-a plăcut gramatica foarte mult în facultate , iar în generală o învățam ușor, dar de nevoie.

În loc de concluzie: un filosof francez scria că a studia gramatica pentru a vorbi mai bine e ca și cum ai studia anatomia aparatului respirator pentru a respira mai bine.