Budincă de ciocolată (de la 8 luni)
Rețetă de încercat în week-end!
Rețetă de încercat în week-end!
Atunci când nicio jucărie nu ne mai încântă, nu avem nimic altceva de făcut decât să încropim noi câteva noi.
Chiar dacă este noiembrie, Moș Crăciun nu lasă pe ultima sută de metri nimic și ne invită la fabrica lui.
Când eram la grădiniţă, îmi grăbeam în fiecare dimineaţă părinţii să mă trezească la timp, să nu care cumva să pierd ceaiul de la micul dejun. Pe atunci acesta se servea într-o cana simplă, nu tu pliculeţ, ce să mai zic de infuzor.
Un bebeluș are „în portofoliu” filme precum „The Godfather”, „American Beauty” sau „The Shining”. Cum se poate așa ceva?
Pentru a face unschooling trebuie să fii motivat: Pe asta am auzit-o de multe ori. De prea multe ori. Pentru mine e pe același loc cu prejudecata legată de socializare (deși cred că totuși socializarea învinge). Asta aud de cele mai multe ori de la oamenii care văd cât de fericite, elocvente și sociabile suntem eu și sora mea, așa că sunt forțați să înțeleagă că unschooling-ul trebuie să funcționeze uneori. Dar, pentru a-și păstra viziunea despre lume – și pentru a-și justifica anii pe care i-au petrecut în școală sau cei pe care îi vor petrece copiii lor – trebuie să creadă că nu ar funcționa decât în cazuri speciale. Că ar funcționa numai pentru oameni deosebiți. Oameni care sunt deosebit de inteligenți și motivați. Acum, oricât de măgulitor ar fi asta pentru mine dintr-un anumit punct de vedere (”ești foarte deșteaptă, așa că la tine a mers!”), ideea asta mă scoate de-a dreptul din minți. Pentru că iată cum stă treaba: unschooling-ul nu funcționează pentru oamenii motivați. Unschooling-ul creează oameni care sunt motivați! Plasarea puterii asupra învățării și a vieții în mâinile individului dă putere și motivație. Dacă învățarea nu e transformată în ceva neplăcut, continuă să fie plăcută și distractivă de-a lungul întregii vieți. Asta e cu adevărat ”motivația” pe care o văd oamenii în cei neșcoliți: plăcerea de a învăța pe care o găsești mult mai rar printre masele de elevi.
Era o vorbă cu “Somn uşor, puricii să te sărute” și parcă după ea se “ghidează” anumiţi copii care nu se lasă şi pace să fie adormiţi la o oră normală atât pentru ei, cât şi pentru părinţi.
Acesta este numele festivalului internațional al arterlor de la Teatrul de Operetă Ion Dacian de la care nu puteți lipsi.
Îl cunoaștem pe Zoltán András ca fiind solistul trupei Sarmalele Reci, dar el este în primul rând tatăl lui Áron și astăzi stăm de vorbă cu tăticul Zoltán.
Cu alte cuvinte, fiți pe fază, pentru că la începutul lunii decembrie are loc un nou spectacol Clasic e Fantastic.
Ați fost vreodată în vizită la cineva care nu a avut scaun pentru copii? Dar la un restaurant unde nici gând de așa ceva?
Atunci când copiii nu vor să mănânce ceea ce au în farfurie înseamnă că mâncarea nu este destul de veselă.
Și tot culorile vin și ne îndeamnă să ne aducem aminte de cărțile de colorat.
O sa va povestesc lucrurile exact asa cum s-au intamplat, cum au venit, cum mi-au fost spuse.
Mai țineți voi minte cum ne jucam în copilărie telefonul fără fir și cum comunicam cu vecinii cu ajutorul a două pahare și o sfoară?
Dacă după vizită la muzeul Antipa cel mic a rămas cu ideea că vrea şi el un animal ca cele văzute în muzeu acasă, atunci nu rămâne decât de căutat pe internet ceva asemănător, artificial bineînţeles din material ca pluşul sau metalul.
Auzim peste tot cum creativitatea trebuie să fie pe primul loc, indiferent de domeniul despre care vorbim. Dar oare cum cultivăm creativitatea celor mici astfel încât ea să “fie de ajuns” și pentru atunci când ei vor crește.
Luna noiembrie vine cu programe de educație creativă pentru copii mici.
Rețetă de încercat în week-end!
Cred că nu contează că ești copil sau părinte, atunci când ai greșit este frumos să-ți ceri scuze, chiar dacă vorbim despre scuze înaintate bunicii sau scuze înaintate unui prichindel de câțiva ani.
Cum ar fi să participăm la un atelier la finalul căruia pietrele vor avea propria personalitate?
Să vedem ce năzdrăvănii mai putem face cu ce avem pe acasă şi cu ceva inspiraţie de la alţii. [preluare]
Cât de repede trece timpul din momentul în care ați aflat că sunteți graviduțe până în momentul în care aveți deja bebelul în brațe?
Cum oprești un bebeluș să plângă? Îl chemi pe cel mai bun prieten al omului și îl rogi să te ajute, iar de restul se ocupă cățelul.
Când nu sunt destul de multe zâmbete, atunci venim cu plastilină pentru a „produce” și mai multe.
Voi ce alegeți între un cărucior sau o bicicletă?
Cartoful este pe locul patru în clasamentul celor mai cultivate alimente de pe planetă.
Voi ce termometru folosiți atunci când vreți să vedeți dacă cei mici au sau nu temperatură?
Ce-ați zice de jocuri și povești realizate cu un pix și niște degete?
Cum ar reacționa ai voștri dacă le-ați spune că le-ați mâncat toate dulciurile?