E. are nevoie de idei pentru o compunere cu tema “şoapta melcului“. Voi face puii de compuneri pe modelul celor pentru subiectul “murmurul stelelor“.

Aşadar, eu vă dau câteva idei despre ce ar putea şopti un melc, iar voi scrieţi compunerea în jurul lor, povestind:
– cui îi şopteşte melcul (unei persoane? unui animal? unei plante? unui obiect? altui melc?)
– de ce nu vorbeşte tare, ci şopteşte?
– cum/ de la ce a început discuţia?
– cum a decurs?
– ce s-a întâmplat?
– cum s-a încheiat?

Pui de compuneri 1 – melcul şopteşte despre…
– vreme
– drumuri
– un pericol apropiat
– un secret fantastic
– alt animal, altă plantă, o insectă, un om care…
– tinereţe, bătrâneţe, viaţă, moarte
– ceva ce tocmai a văzut şi l-a lăsat fără grai
– iubire

Pui de compunere 2 – la liber
Dacă nu vă plac melcii sau vă e greu să vă puneţi în locul unui melc pentru a vă imagina şoaptele de mai sus, aveţi o portiţă de scăpare: “şoapta melcului” mie îmi sună un pic a “coada şoricelului” şi atunci mă duce cu gândul la:
– un ceai
– o plantă fermecată
– un cântec sau o poezie cu puteri magice
– o tehnică de autoapărare din artele marţiale chinezeşti
– parola care îţi dă acces la o lume paralelă…

Dacă numiţi oricare dintre acestea (sau poate altceva) “şoapta melcului”, scrieţi compunerea inventând o poveste despre subiectul respectiv 🙂

Spor la scris!