George are ochii verzi, mari și speriați, părul zburlit și fața rotundă. La ore e, de cele mai multe ori, distrat, dar foarte cuminte. Își pleacă...
George NU e prost!
Un altfel de educație
Homeschooling
Biblioteca UrbanKID despre educația acasă: experiențe de părinți și traduceri din Alfie Kohn, Peter Gray și John Holt.
195 de articole · 2 autori · 2009–2020
Scriu aici
Disciplina este problema – nu soluția!
Și a trebuit să mai treacă timp înainte să pot recunoaște că nu dădeam vina pe ei. Problema nu erau copiii – era programa și faptul că mă bazam pe manuale, fișe de lucru și o dietă de fapte și abilități fără legătură între ele. Chiar mă așteptasem ca elevii să fie nerăbdători să învețe despre ”Prietenul nostru, Adverbul”? Date fiind aceste tipuri de sarcini, ar fi fost uimitor ca ei să nu se fi purtat rău.
”Învăț, dar îmi puneți 10?”
Am urât multe lucruri care fac parte din meseria de profesor, dar niciunul la fel de mult ca notarea. Simplul fapt de a desemna un număr pentru activitatea, cunoștințele sau abilitățile unui copil mi se pare absurd. Iar perspectiva copiilor asupra notelor este ușor de sintetizat: ”Trebuie să învățăm ca să luăm note bune (recompensele) și să evităm notele proaste (pedepsele).”
Pedepsiți sau răsplătiți = copii nefericiți (II)
Copiii merită un curriculum atractiv și o atmosferă empatică pentru a putea acționa în spiritul dorinței lor naturale de a afla despre lucruri diverse. Niciun copil nu merită să fie manipulat cu stimulente extrinseci pentru a se supune voinței altora. E remarcabil cât de des folosesc educatorii cuvântul ”motivație”, când ceea ce vor să spună este supunere. Într-adevăr, unul dintre principalele mituri din această zonă este că poți motiva pe cineva. Când întâlniți un articol sau un seminar intitulate ”Cum să-ți motivezi elevii”, vă recomand să-l ignorați. Nu poți motiva o altă persoană, deci a concepe chestiunea în acest fel garantează folosirea unor procedee de control.
Pedepsiți sau răsplătiți = copii nefericiți (I)
Nu ești mulțumit de cât mănâncă sau învață copilul tău? Noi avem soluții pentru toate tipurile de părinți! Dacă ești un părinte iubitor, e suficient să-ți răsplătești copilul cu un desert copios, cu o nouă jucărie sau cu o bătaie pe creștet: ”Ce băiat cuminte!/Ce fată bună! Bravo!”. Dacă ești tipul autoritar, pedepsește-l printr-un reproș sau anularea unui ”privilegiu”. În societatea noastră evoluată, bătaia este un act barbar și inutil, mai ales când există modalități mai ”blânde” de a-ți determina copilul să facă ce vrei tu.
Teacher, leave the kids alone!
Profesorii din școlile tradiționale sunt copleșiți de responsabilitatea învățării. Ei trebuie să-și motiveze elevii, să planifice în detaliu ce, cum, cât și când vor învăța copiii, să le fie model de comportament și de exprimare, să evalueze constant ”progresul” elevilor și să corecteze eventualele ”derapaje” de la standardul impus de stat. Nu-i de mirare că ei nu pot crea o autentică legătură cu copiii și acționa în spiritul nevoilor acestora.
De ce Educație Democratică?
Ce propune Educația Democratică? Libertate: de a alege ceea ce îi afectează în mod direct și individual, ceea ce este demn de interes și pentru care dovedesc o înclinație, de a hotărî ritmul și felul în care se desfășoară învățarea. Cum? Punându-le la dispoziție Clase Deschise, fiecare cu o anumită funcție (muzică, alfabetizare, matematică, științele naturii etc.) și acordându-le libertatea de a alege între ele, de a decide când, pentru cât timp și în ce ordine studiază anumite domenii. Se înțelege că orarul clasic, cu toate constrângerile sale, este abandonat.
Limba noastră-i o comoară…
Câți dintre noi nu s-au chinuit să spună în ordine toate chițibușurile unui algoritm de analiză gramaticală? Sau să împartă în propoziții o frază alambicată scoasă dintr-o carte? Câți vă mai amintiți diferența dintre o subiectivă și o completivă directă și când ați avut ultima oară nevoie de acestă distincție?
Educație versus creație(creativitate)
Majoritatea credem că nu avem niciun talent, niciun dar care să iasă în evidență. Ne considerăm mai degrabă competenți la ceva decât creativi. Prețuim ce au spus și au făcut alții deosebit și creativ, dar nu dăm mare importanță propriilor resurse de inovație. De ce?
Temele pentru acasă sunt inutile!
Am auzit de curând pe cineva spunând că, începând cu clasa întâi, copilul trebuie să uite de joacă și să învețe. Îmi explica cu o voce acră: ”Îi ajunge cât s-a prostit până la 6-7 ani!”. Cu mai mult de un secol în urmă, Ion Creangă (1837-1889), un dascăl pasionat și un povestitor neîntrecut, susținea cu tărie libertatea copilului de a se juca, invocând proverbul: “dacă-i copil, să se joace; dacă-i cal, să tragă; și dacă-i popă, să cetească…” (Amintiri din copilărie). Într-o vreme în care pedagogia abia se contura, iar teoriile cognitive atât de la modă astăzi încă nu ne influențau, înțelepciunea populară îi recunoștea copilului dreptul natural la joacă. Cine suntem noi să-l refuzăm?
Uniformă, haine de firmă sau libertate?
Ce se întâmplă astăzi cu vestimentația în școli? Am observat că există două situații: uniformă sau haine de firmă, cât mai fițoase. Să le luăm pe rând.
Mami, tati, nu mai vreau să merg la şcoală!
Cum reacționezi? Alegi să-l ignori pentru că școala nu e făcută ca să-ți placă, pentru că de fapt nici ție nu ți-a plăcut, dar ai suportat cu stoicism și n-ai murit? Ba chiar ai ajuns foarte bine, ai un serviciu interesant și bine plătit. Poate chiar crezi că experiența școlară te-a întărit pentru a putea face față ”junglei pe care o numim viață”.
Despre proiect
Inițiative UrbanKID
Hai în
UrbanKID Club.
Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.
Te poți dezabona oricând. Confidențialitate