ora pamantului
Astăzi suntem triști, dar în același timp fericiți. Pentru o oră ne luăm rămas bun de la voi! Este pentru prima dată când vă rugăm să nu intrați pe UrbanKid.ro, bine asta doar timp de o oră, de la 20.30 până la 21.30, și este vorba doar de cei care ne citesc de pe computer, pentru că pe UrbanPărinții cu acces la internet de pe telefonul mobil îi așteptăm aici non-stop! 🙂
Ziceam de la început că suntem și fericiți pentru că stingem lumina, tragem jaluzelele și avem parte de jocuri pe întuneric!
Să începem cu… începutul: oare care ar fi cea mai bună metodă de a-i explica unui copil de câțiva ani de ce stimgem lumina pentru o oră? Propunerea mea este să le spuneți că Pământul are nevoie de o mică pauză și că toți cei care țin la el închid lumina. Dar oare nu se va speria? Oare nu va crede că nu o să mai fie niciodată lumină? Dacă o să vadă bezna peste tot nu o să înceapă să plângă?
Răspunsul la toate întrebările de mai sus este UrbanKid.ro, de fapt e “Nu, pentru că UrbanKid.ro oferă idei de jocuri amuzante pe întuneric!” 😀
Le luăm pe rând:

  • Mai știți că vă spuneam despre cum să dați de joacă mâinilor? Aveți nevoie doar de o lanternă, mâini dibaci și un pic de imaginație pentru a pune la cale o poveste pentru copii.
  • Dacă aveți o pisică, distracția este garantată câteva minute pe întuneric! Încercați să mișcați lanterna pe covor, iar pisoiul o să urmărească debusolat lumina.
  • Cea mai simplă variantă este cea cu lumânărele parfumate așaezate cât mai sus pentru a nu fi dărâmate de cei mici și o poveste frumoasă citită la lumina lor.
  • Cine strălucește în întuneric? Orice sau oricine are sclipici ori mici accesorii fosforescente pe el!

Voi ce idei mai aveți pentru distracția pe întuneric? Închideți și voi lumina, da?
Sursă foto: Phalaenopsis Aphrodite/ Flickr.com.