Lutul prinde viață

Cum? În mâinile copiilor care vin la cursul de modelaj pentru copii, organizat de Fundația Calea Victoriei.

Dă mai departe

Cui nu-i place să se joace cu lut să ridice mâna și să se mai gândească o dată la toate posibilitățile pe care le are la îndemână atunci când are o bucată de lut în față. Dacă lutul tot nu-i chiar pe placul piticului, există și pastă de modelat Fimo și multe, multe alte materiale care vor deveni opere de artă atunci când copiii termină cu ele.

Dacă nu mă credeți, duceți-vă cu cei mici sâmbătă, 19 februarie, de la ora 15.00, la Fundația Calea Victoriei, pentru că acolo se organizează, așa cum vă spuneam și mai sus, un curs de modelaj special pentru pici.

Cursul curpinde 4 întâlniri și pentru a putea participa copiii voștri ar trebui să aibă vârsta cuprinsă între 6 și 10 ani. Preț pentru toate cele 4 întâlniri? 200 lei, bani în care sunt incluse absolut toate materialele de care cei mici vor avea nevoie pentru a-și arăta tot talentul.

Ce presupune mai exact cursul?

  • prezentarea tehnicii de modelaj în lut: materiale, instrumente; exerciții de modelare;
  • realizarea unor plăci decorative unde se exersează incizia, textura, suprapunerea;
  • realizarea unor obiecte utile de inspirație antropomorfă, zoomorfă etc;
  • pictarea obiectelor obținute în lecțiile anterioare.

Ce spuneți de cursul de modelaj?

Sursă foto: newcityarts/ Flickr.com.

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate