buburuza din ata
Afară e destul de frig, așa că ne-am gândit să vă povestim despre o activitate ce poate fi făcută repede și simplu în casă.
Aveți nevoie de ață colorată (roșie și neagră), două baloane, câteva buline de material negru și alb, lipici incolor și un bol de cereale.
Ce aveți de făcut? Ajutați-i pe cei mici să umfle cele două baloane, unul mai micuț și altul mai mare, apoi înfășurați ață roșie de balonul mai măricel și ață neagră de cel mai mic. Pasul următor este să introduceți cele două baloane cu ață în bolul plin cu lipici incolor, apoi să le lipiți unul de altul, după care trebuie să le lăsați la uscat câteva ore bune. Nu uitați să le atașați și ochi și pete. Pentru antene folosiți tot ață “îmbăiată” în lipici. 🙂
Odată ce se usucă foarte bine lipiciul, puteți dezumfla baloanele (le înțepați cu un ac) și le scoateți prin găurile lăsate de ața care s-a întărit datorită lipiciului.
Citiți despre mai multe jucării hand made din ață coloraă pe parents.com.