Sabina ne roagă să o ajutăm cu ceva idei pentru o compunere cu tema: dialog între lunile februarie și martie.

dialog intre februarie si martie

Sursa foto: http://bit.ly/ePzHFZ

Pui de compunere 1 Februarie s-a supărat
Februarie s-a supărat pentru că ianuarie, de dinaintea lui marchează începutul de an, iar martie înseamnă luna de început de primăvară. El vrea să facă schimb de loc, dar niciuna dintre luni nu este de acord. Imaginează-ți cum se ceartă februarie cu martie. Dialogul este doar între februarie și martie, pentru că ianuarie dormea. După atâtea Sărbători de Iarnă era obosit și acum se odihnește.
Pui de compunere 2 A plecat martie
Martie nu este de găsit. A plecat sau a fost răpit! Primăvara nu poate veni, pentru că nu are lună de început. Februarie și-a dat seama că martie a plecat din cauza faptului că voia o vacanță. L-a găsit și februarie încearcă acum să-l convingă pe martie să se întoarcă. Îi povestește de 8 Martie, de ziua mamei, de ghiocei…
Reușește să-l convingă?
Pui de compunere 3Februarie a răcit
A răcit februarie din cauza lui ianuarie, temperaturile extrem de scăzute l-au băgat pe februarie în spital. Ce se face martie fără februarie? După o discuție martie se decide să îi țină locul.
Imaginează-ți un an în care există două luni martie și niciun februarie…
Spor la scris!