De mii de ani, acest pom al vieții ne oferă fructele sale, care se numără printre cele mai sănătoase alimente din lume. Egiptenii susțin că zeița Isis a fost cea care le-a arătat bărbaților cum să cultive măslinii. În mitologia greacă, acest copac este considerat a fi un cadou oferit orașului Atena de către zeița cu același nume, ca o promisiune pentru vremuri de glorie și de prosperitate.
Arbore binecuvântat cu o viață lungă de sute de ani, măslinul ne oferă spre exploatare nu doar fructele, ci și lemnul și frunzele sale.

Ce substanțe nutritive conțin măslinele?

Măslinele proaspăt culese conțin o substanță numită oleuropeină. În ciuda gustului său amar, aceasta are virtuți terapeutice considerabile. Diverse tehnici sunt utilizate cu scopul de a îndepărta gustul amar al măslinelor : expunerea lor la aer, fermentarea, înmuierea în ulei. În urma acestor procedee sunt obținute diferitele tipuri de măsline pe care le putem găsi într-o mare varietate de culori.
Măslinele sunt bogate în grăsimi mononesaturate și au proprietăți antiinflamatorii și reduc nivelul colesterolului din sânge. Copiii le pot consuma cu încredere întrucât sunt o bună sursă de vitamina A, care contribuie la creșterea oaselor și la menținerea unei danturi sănătoase a celor mici, și de vitamina E, un cunoscut antioxidant. Aceasta intervine în procesul de încetinire al îmbătrânirii și contribuie la eliminarea apei din organism.
Măslinele conțin, de asemenea, câteva minerale esențiale în dezvoltarea bebelușilor: fier, fosfor, calciu, cupru, potasiu și zinc. Anumite studii susțin că măslinele ar avea chiar și un rol anticancerigen, fiind utile în special în prevenirea cancerului de colon. Uleiul de măsline extras prin presare, în lipsa unui proces de rafinare, este o bună sursă de acizi graşi mononesaturaţi, cu rol important în prevenirea afecţiunilor cardiovasculare.

Când pot introduce măslinele în alimentația copilului meu?

Dacă uleiul de măsline poate fi folosit în mâncarea bebelușilor după vârsta de 6 luni, se recomandă să așteptați pragul vârstei de un an, pentru ca micuții să poată mânca măsline. Este bine să vă consultați și cu medicul pediatru și să respectați regula celor 4 zile pentru a urmări eventualele reacții alergice.
E indicat să utilizați uleiul cu moderație, 1/4 sau 1/2 lingurită pentru 2-4 porții de mâncare. Îl puteți folosi cu încredere pentru a înlocui celelalte uleiuri de gătit mai puțin sănătoase, margarina și alte derivate de acest tip. De asemenea, îl puteți adăuga peste legumele la grătar, în piureul de legume sau în piureul de cartofi pregătit pentru cei mici.
Citiți tot articolul și comentați pe Diversificare.ro.


Diversificare.ro vorbește părinților care vor să crească copii sănătoși. Scriem despre misterul diversificării alimentației, asa cum l-am cunoscut și înțeles noi, odată pornite pe drumul alternativ sau în tandem cu alăptarea. Chiar dacă a fost provocator, ne-am descurcat și vrem să împărtășim experiențele noastre cu părinți care parcurg acum același drum.
Ne documentăm, experimentăm, scriem despre reușite gastronomice și nu numai.
Vă invităm să ne citiți, să ne povestiți întâmplările voastre și să ne provocați cu întrebări la care să vă răspundem cât mai documentat.

Sursă foto: comprock/ Flickr.com.