Boabe de fasole, mazăre și cereale pentru activități senzoriale

Începem săptămâna cu o joacă senzorială pentru copiii mici?

Boabe de fasole, mazăre și cereale pentru activități senzoriale

Dă mai departe

Avem nevoie de o lădită mai înaltă și tot felul de boabe, nasturi, cereale și ce mai aveți voi prin casă. Puteți folosi și mărgele, boabe de fasole, mazăre, cereale și chiar porumb sau grău, deși cel din urmă este ceva mai fin și o să aveți ceva de furcă.

Se pun toate în lădița despre care vă spuneam mai sus și nu uitați să adăugați și două, trei monede, acestea vor fi comoara ce trebuie descoperită de copii printre toate minunățiile din ladă.

Luați câte o linguriță colorată pentru fiecare “material” adunat, astfel ca cei mici să adune mazărea cu o linguriță de o anumită culoarea, porumbul cu alta și tot așa. de asemenea, aveți nevoie de câteva pahare de unică folosință pe care ar fi minunat dacă le colorați cu aceeași culoare a linguriței.

După ce adunăm cu lingurița ce apucăm, folosim mâinile pentru restul și odată ce le separăm povestim despre cum se transformă boabele puse în pământ, cum mărgelele pot deveni un colier sau cum nasturii ne ajută să încheiem haine atunci când ieșim afară.

Nu uităm nici de comoară, monedele descoperite sub toate minunățiile din ladă sunt comoara de la “fundul oceanului”.

Sursă foto: blogmemom.com.

1 Comentariu

  1. Marilena Bara via Facebook

    Cu conditia sa nu le dati copiilor mai mici de 3 ani! Daca ati vedea „colectia’ de obiecte scoase de medicii orlisti din nasul, urechile sau traheea copiilor v-ati ingrozi!

    Reply

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate