Ce este Rocket Bike Fest? O competiție de biciclete prin pădure, unde copiii nu învață doar ce înseamnă distracția și voia bună, ci și ce înseamnă lecția binelui. Asta pentru că la Pădurea Cernica se organizează, pe 1 iunie și 20 septembrie, două ediții ale unui concurs care nu bucură doar participanții, pentru că taxa de înscriere se duce la Asociația HelpAutism, în scopul susținerii programelor gratuite pentru copii în cadrul Centrului de Diagnostic Precoce și Intervenție Timpurie în Autism.
Sunt așteptați și copiii și părinții, care se vor înscrie, în funcție de nivelul lor, la una dintre categoriile care li se potrivește: hobby, elite, family și copii.
Rocket Bike start_pitici
Sorin, tăticul Elizei, povestește cum s-au simțit cei doi pedalând în competiție la categoria Family:

Este cel mai reușit concurs de biciclete în special pentru copii. Au gândit trasee pentru toate categoriile de vârstă: tricicletă, bicicletă fără pedale, cu roți ajutătoare, 5-7 ani, 7-10 ani, Family, Hobby, Elite. Am participat cu fiica mea de 5 ani care a învățat anul acesta să meargă pe bicicletă. S-a simțit excelent. Și în timpul competiției și după, unde au fost organizate foarte multe activități pentru copii. A fost o ieșire perfectă pentru întreaga familie. FELICITĂRI organizatorilor. Ne vedem la anul

Uitați un clip cu câteva secvențe de anul trecut:

Și toate acestea sunt și în scop nobil. Așa cum spuneam și mai sus, fondurile colectate din taxa de înscriere (care este între 50 și 80 de lei) vor fi direcționate către Asociația HelpAutism în scopul susținerii programelor gratuite pentru copii în cadrul Centrului de Diagnostic Precoce și Intervenție Timpurie în Autism – detalii despre înscrieri pe site-ul oficial RocketBike.ro.
Să pedalăm zic!