Aveți haine vechi pe acasă? Haideți să le donăm

Astăzi și mâine aveți timp să vă sortați hainele pe acasă, pentru ca sâmbătă, adică pe 8 decembrie, să facem fericiți copii și adulți care nu sunt la fel de norocoși ca și noi.

Aveți haine vechi pe acasă? Haideți să le donăm

Dă mai departe

Nu știu de voi, dar eu cunosc mulți oameni care nu mai au unde să-și pună hainele. Sunt prea multe și unele au rămas prea mici, altele nu au fost pe placul familiei niciodată sau pur și simplu nu au fost purtate niciodată… toate acestea ar fi un dar miunat în Luna Cadourilor pentru alți copii sau alți adulți ce nu sunt la fel de norocoși ca și noi și nu au cum să-și cumpere haine noi.

De aceea ne-am bucurat când am văzut că sâmbăta aceasta se organizează un eveniment prin care hainele se donează celor care au nevoie de ele. Târgul (dacă-l putem numi așa) se organizează în Parcul Izvor, între orele 10 și 16, și dacă vreți să aflați exact care este parcursul hainelor donate, adică unde ajung acestea, atunci trebuie să știți că ele vor merge la: Asociația Sfântul Stelian, Samusocial din România, Casa Sfântul Iosif – Fundația Viitor pentru Copiii României plus câtorva familii cu situația economică precară ce au nevoie de ajutor.

PS: nu uitați să dați Join și la evenimentul realizat pe Facebook în acest sens.

2 Comentarii

  1. Miruna Mocanu

    daca am ratat evenimentul, unde as putea sa le mai duc?

    Reply
    • Roxana Jilăveanu

      Salut, uite ce am gasit pe pagina de Facebook a organizatorilor:
      „Pentru cei care vor să doneze haine şi nu au putut să ajungă la evenimentul de Sâmbătă, puteţi merge să le donaţi direct la beneficiarii şi partenerii noşti, Samusocial şi Asociaţia Sfântul Stelian. De altfel, dacă aveţi dulciuri şi vreţi să ajungă la copii, Asociaţia Sfântul Iosif este deschisă pentru a primi astfel de cadouri. Pentru Asociatia Sfantul Stelian adresa este: Bd Conrneliu Coposu, Nr. 1A, Et. 2, Ap. 4, Sector 3, iar pentru Samusocial – Sos. Grozavesti nr. 82Bis, Sector 6. Pentru mai multe detalii puteţi suna la sediul asociaţiilor pentru a verifica modalitatea de donare a hainelor”

      Reply

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate