Mai punem de un proiect DIY repede, repede, cu temă de sezon?
Acasă/Altele
Categorie · Biblioteca UrbanKID
Altele
1.390 de articole · 10 autori · 2009–2020
Scriu aici




Cum știm exact unde se află Moș Crăciun și când ajunge la noi?
Cu ajutorul a două servicii online foarte faine: Google Santa Tracker și Norad Tracks Santa.

Sărbători de Iarnă în București
Scorțișoară, mirosul de brad, sobă, turtă dulce, odihnă, credință, îmbrățișare, migdale – sunt doar câteva dintre lucrurile la care se gândesc bucureștenii de Sărbători.

Până unde poate ajunge reciclarea
Muzică și reciclare. Dacă la prima vedere cele două nu au nimic în comun, credeți-mă pe cuvânt că instrumentele muzicale despre care vă povestesc astăzi sunt cu adevărat speciale.

DIY: Fulgii de nea rezistă și în casă
În cazul în care nu ne ajung fulgii de nea de afară, haideți să facem unii și pentru interior.
Cum descoperi spiritul Sărbătorilor în familie
Mai presus de cadouri, zăpadă și bucate alese, Crăciunul înseamnă bucurie, dăruire și liniște. [preluare]

TOP: Filme de Crăciun de văzut în familie
Unele filme nu își pierd valoarea niciodată, iar cele mai faine sunt cele care au temă de Sărbători. Indiferent de câte ori am vedea un anume film, parcă în decembrie, înainte să vină Moșul, mai merge văzut o dată.

Aplicație destinată primilor pași în învățarea limbii engleze
Multe sunt aplicațiile educative pentru copii, dar puține sunt cele care chiar sunt bune și folositoare, dar și distractive.

Felicitări de Crăciun cu suflet
Nouă ne plac felicitările acelea care ne aduc aminte de copilăria noastră, cea cu bradul împodobit cu lumânări, nu cu instalații, și cu iz de ceai și coji de portocală pe sobă.

Steluțe colorate pentru bradul de Crăciun
Se apropie Crăciunul și vrem ca tot bradul să fie plin de ornamente realizate de noi, așa că astăzi vă prezentăm cum să faceți singuri steluțe transparente de pus în brad, umplute de confeti.
Desenele ne aduc zâmbete și vacanțe (celor norocoși și talentați)
Am descoperit un concurs fain pentru copii și cu premii pentru toată familia. Se numește “Desenele copilăriei”
De văzut la final de săptămână: Finding Nemo 3D dublat
Ce alte filme pentru copii rulează zilele acestea la cinema? Finding Nemo 3D dublat, o peliculă minunată atât pentru a fi văzută de adulți, cât și pentru copiii mai mici.
Inițiative UrbanKID
Hai în
UrbanKID Club.
Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.
Te poți dezabona oricând. Confidențialitate
