Acum ceva timp ne-am gândit să adunăm într-un singur articol mai multe localuri din București unde se duc părinții cu cei mici. După acest articol însă, prietenii de la getlokal.ro ne-au propus să realizăm o listă cât mai complexă, cu cât mai multe localuri din toată țara, nu doar din Capitală. Noi nu am putut să o facem singuri, așa că ne-ați dat voi o mână de ajutor.
Așa se face că acum lista cu locuri child-friendly are 45 de locuri din toată țara care sunt pentru nefumători, care au scaune pentru copii sau chiar meniuri speciale ori locuri de joacă. Multe dintre aceste localuri au comentarii și fotografii, așadar puteți afla exact unde veți ajunge cu cei mici, cu doar un click.
Mulțumim frumos celor care au contribuit și sperăm ca lista să se dezvolte din ce în ce mai mult și să ajungem să putem strânge toate locurile frumoase unde sunt așteptați părinții și copiii, dar până atunci avem și un premiu de dat.
Vă spuneam atunci când vă rugam să ne ajutați la completarea listei că getlokal.ro și UrbanKid.ro vă fac cinste cu o ieșire cu familia în oraș, într-un local la alegere, după preferințele copiilor. Am trecut prin toate comentariile și prin toate localurile urcate de voi și “juriul” a decis că Cristina Vancsa este marea câștigătoare. 🙂
Noi vă mulțumim mult tuturor, sperăm ca lista cu localuri child-friendly să devină din ce în ce mai mare și mai complexă și o rugăm pe Cristina Vancsa să ne trimită un mail la hello [@] urbankid [.] ro pentru a afla cum vei intra în poesia premiului.