Ce desene animate vedem în 2012

În 2011 l-am revăzut pe simpaticul urs panda în Kung Fu Panda 2, ne-am plimbat cu ştrumpfii prin New York (Strumpfii), am ajuns pe Marte (Mămici pentru Marte), ne-am minunat privind aventurile lui Rio şi am ajuns chiar şi în deşert alături de Rango.

Ce desene animate vedem în 2012

desene animate 2012

În 2012 urmează să ne revedem prietenii din Madagascar 3, să luăm parte la misiunile piraţilor (Piraţii! O bandă de neisprăviţi) şi să intrăm în luptă alături de prinţese curajoase (Brave).

Happy Feet 2

Dacă în Happy Feet 1 facem cunoştinţă cu Mumble, un pinguin care nu ştie să cânte, în schimb dansează step ca un dansator profesionist, pe 6 ianuarie îl vom reîntâlni pe Mumble în Happy Feet 2, alături de prietenii lui, Gloria, Ramon şi Lovelace, dar şi Erik, fiul lui Mumble şi al Gloriei care complică puţin lucrurile.

Piraţii! O bandă de neisprăviţi

Suntem învăţaţi cu piraţii, regizorul seriei Piratii din Caraibe, Gore Verbinski a avut grijă de asta şi ne-a oferit constat filme cu piraţi dornici de aventură, aşa că nu e de mirare că în 2012 vom vedea şi un desene animat care-l are ca protagonist pe piratul Captain şi echipajul lui.

Madagascar 3 – Europe’s Most Wanted

După o perioadă de trăit în Africa, leul Alex, zebra Marty, girafa Melman şi hipopotamul Gloria se hotărăsc să se ducă acasă, adică în New York şi ajung să se alăture unor circari. Pe 8 iunie 2012 va avea premiera în state.

Brave

Pixar şi Walt Disney propun pentru 2012 o animaţie care ne-o aduce în prim plan pe curajoasa prinţesă Merida, care sfidează o veche tradiţie, dezlănţuind haosul în regat. Animaţia urmează să apară pe 22 iunie în state, şi peste ceva timp şi în România.

1 Comentariu

  1. Desene animate

    Dabia astept sa apara Madagascar 3 🙂 mi se par cele mai amuzante desene de la Ice age incoace 🙂

    Reply

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate