calendar copii
Desigur, pe piață găsim tot felul de calendare pentru copii, unele mai colorate decât altele, dar oare nu ar fi mai frumos să faceți unul alături de cei mici? Un calendar pe care toată lumea să-l considere special până și pentru simpul motiv că este făcut cu migală de copii?
Știu că suntem deja la început de aprilie, din păcate nu ne-a venit ideea din primele zile ale anului, dar zic eu că nu e târziu nici acum și că e și un excercițiu bun mai ales pentru copiii care nu știu încă lunile anului ori cum își dau seama că februarie are 28 sau 29 de zile și celelalte luni 30 sau 31 de zile.
Se ia un calendar banal, se scoate la imprimantă. După ce ați făcut cel mai simplu pas acum trebuie să alegeți una dintre fotografiile preferate ale copiilor pe care să o scoateți la imprimantă la aceeași dimensiune precum calendarul tocmai printat, pentru a folosi pe post de copertă.

Și acum urmează distracția, pentru că fiecare lună ar trebui să aibă o culoare și în fiecare zi copilul să lipească pe dată un sticker de culoarea respctivă. În acest fel copiii își vor putea da seama cum trece timpul, ce înseamnă un an, o lună sau o săptămână și cu timpul vor învăța și lunile.
Dacă vi se pare distractiv și util puteți să notați pe marginea calendarului diverse date importante: când plecați în vacanță, când v-ați planificat o ieșire la teatru sau când copilul a ajuns la o anumită înălțime.
Cum vi se pare ideea? Aveți un calendar al copiilor în casă?
Surse foto: Јerry/ Flickr.com și 3.bp.blogspot.com.