Copiii au nevoie de activitățile zilnice, astfel că a fi mămică presupune o creativitate ieșită din comun, mai ales în sezonul rece, atunci când petreceți cea mai mare parte a timpului în casă. Cei mici se plictisesc repede de jocuri și jucării, așa că, un strop de imaginație îți poate fi de folos pentru a vă distra împreună. Ce e de făcut pentru a-l determina pe copilul tău să nu stea cu orele în fața televizorului, la desene animate sau pe tabletă? Ajută-l să descopere lumea și oferă-i cât mai multă atenție. Iată 5 activități distractive pe care le puteți încerca:

Plimbarea în natură

Chiar și în sezonul rece, o plimbare în natură poate fi extrem de distractivă pentru amândoi. Echipați-vă corespunzător, cu haine groase și confortabile, și porniți într-o aventură în parc sau într-o pădure din apropierea casei. Adunați frunze uscate și așezați-le pe culori, faceți întrecere pe un traseu și profitați de aer și pentru puțină mișcare. Ține cont de faptul că un copil are multă energie, astfel că vei avea nevoie de un echipament potrivit, pentru a ține pasul cu el. Alege încălțăminte confortabilă care să-ți permită să te miști în voie. Alege o pereche de adidasi Nike pentru dama la pret avantajos și bucură-te de activități în aer liber alături de copilul tău. Puteți alerga sau vă puteți plimba cu bicicletele ori cu trotinetele. O oră petrecută în aer liber va schimba, cu siguranță, starea de spirit a amândurora.

Joacă în bucătărie

Există numeroase activități distractive pentru mămici și copii și în interiorul casei, iar una dintre acestea îmbină perfect utilul cu plăcutul. Fie că ești mamă de fetiță sau de băiat, vă puteți juca, împreună, în bucătărie. În general, cei mici sunt atrași de ustensilele pe care părinții le utilizează în bucătărie, așa că va fi distractiv să-ți implici copilul în treburile casnice. Decorați prăjituri împreună, amestecați ingrediente și gustați împreună din preparate. Pentru a-l atrage și mai mult pe cel mic, taie fructe și legume în diverse forme și încurajează-l să creeze peisaje în farfurie. Utilizează morcov, ardei, banane sau portocale, pentru a face gărgărițe sau copaci în farfurie. Culorile vii îl vor atrage pe cel mic, iar, la final, va fi și o excelentă gustare pentru el.

Redecorarea casei

Copiii adoră să își creeze propriul univers în casă. Ajută-l să-și facă un cort sau să construiască dintr-o cutie de carton o mașinuță, un tren, un avion sau chiar o căsuță. Pe lângă jucăriile clasice, juniorii adoră să-și folosească imaginația pentru a-și realiza propriile jucării. În acest mod, îi vei stimula creativitatea și îl vei ajuta să descopere lucruri noi. Mai mult, încurajează-l să picteze sau să deseneze și pune în ramă câteva dintre creațiile sale. Redecorează un colț al casei cu ele; cel mic va fi extrem de încântat.

Activități educative și povești

Copiii adoră să audă povești. Îi poți citi din cărțile pe care le are sau îl poți încuraja să creați împreună propria poveste, pe baza unor personaje pe care el le iubește. Folosește o foaie de hârtie pe care să scrii povestea gândită și inventată împreună, ca, mai apoi, să i-o recitești și să o îmbunătățiți cu noi detalii, dacă e cazul. Învățați împreună și lucruri noi, precum animale, fructe sau chiar țări sau cuvinte într-o limbă străină, pe baza imaginilor.

Jocurile copilăriei în sufragerie

Jucați-vă împreună prin casă. Cei mici adoră să alerge sau să se ascundă. Încercați  „de-a v-ați ascunselea”, „șotron” sau alte jocuri ale copilăriei. Folosește câteva sticle de plastic goale și o jucărie de pluș, rotundă, și creează-i propria pistă de popice în casă. Faceți întrecere și vedeți cine poate dărâma mai multe sticle dintr-o lovitură.

Nu uita că pruncii sunt extrem de încântați să se joace simplu, cu obiecte din casă, precum sticle sau ustensile de bucătărie, care nu reprezintă un pericol pentru ei. Distrați-vă împreună și stimulează-i imaginația celui mic spre a-și crea propriile jocuri și jucării, pe lângă cele pe care le are deja.