Tema: o compunere filozifică intitulată “O lumină printre întuneric”

Pregătire
Să pornim de la definiția filozofiei. Aruncați o privire pe toate definițiile din DEX, ca să vă faceți o idee generală. Pentru compuneri filozofice, vă propun să vă sprijiniți pe definiția “concepție generală despre lume și viață”. Asta înseamnă ca indiferent despre ce scrieți, să ajungeți la final la o concluzie generală despre lume și/ sau viață.

Pui de compunere 1
Titlul poate oarecum sugera lupta dintre bine și rău, faptul că cele două elemente se completează și ajung mereu la un echilibru. Raportându-te la viața și experiența ta, povestește cum de fiecare dată când ai fost în “întuneric” (o perioadă mai dificilă, grea, neplăcută, tristă, de neînțeles) în cele din urmă a apărut o rază de lumină care te-a ajutat să depășești dificultatea. Pornind de la experiența ta, sfătuiește-ți cititorii ce să facă atunci când se simt în “întuneric” pentru a găsi și ei “lumina”, aspectele sau lucrurile pozitive care să-i scoată din încurcătură.

Pui de compunere 2 – din perspectiva luminii
Personifică lumina și scrie compunerea din perspectiva ei. Imaginează-ți de unde vine lumina, ce caută ea pe lume, cum se înțelege cu întunericul. Îl caută pentru a-l goni, distruge sau pentru a se juca împreună, pentru a discuta, pentru a rezolva împreună o problemă? Descrie “o lumină printre întuneric” din perspectiva aceasta și, la final, încearcă să tragi o concluzie generală despre viață (în ce fel se reflectă relația dintre lumină și întuneric în viețile noastre?).

Pui de compunere 3 – din perspectiva întunericului
În varianta asta, personifică întunericul și scrie compunerea din perspectiva lui. Răspunde la aceleași întrebări ca în varianta 2 și imaginează-ți de unde vine întunericul, ce caută el pe lume, cum se înțelege cu lumina… și așa mai departe.

Spor la scris!