Mireasma florilor de iulie

Tema: compunere cu titlul „Mireamsa florilor de iulie”

Sursa foto: http://bit.ly/oQBXEJ

]Pui de compuneri 1 – Florile au viață și o dată pe an, în luna iulie, se întâlnesc la o ședință mare, ședință în cadrul căreia florile povestesc despre ce ar vrea să primească în respectivul an de la Rege (Regele este un trandafir mare, cel mai mare și mai parfumat trandafir de pe Pământ).

La această ședință zambila se ridică și explică faptul că ea nu mai vrea să aibă florile atât de mici și ar vrea să miroasă a ciocolată. Zis și făcut! Regele îi oferă miros de ciocolată și flori mari, mai mari decât cele ale crinului, numai că după câteva săptămâni zambila observă faptul că oamenii nu o mai vor așa și nu mai este cerută de nimeni, așa că își dorește să se reîntoarcă la ce era înainte. Reușește oare zambila să convingă Regele să-i redea forma inițială?

Pui de compuneri 2 – Luna iulie se știe că este o lună cu temperaturi extrem de ridicare. Ce ar fi dacă la un moment dat Soarele le-ar fura toată mireasma florilor? Vântul ar primi mirosul florilor, iar ele săracele ar rămâne doar cu frumusețea lor.

Ar mai iubi oamenii florile?

Pui de compuneri 3 – Care este floarea ta preferată? Cum miroase ea? Dulce, acrișor, amărui? Cui i-ai dăruit ultima dată o floare și dacă ar fi să inventezi o floare a lunii iulie cum ar arăta ea și cum ar mirosi?

Spor la scris și vacanță frumoasă! 🙂

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cum îl folosești

Un pui e un început.

Citește-l, apoi închide pagina și scrie cu ideile și cuvintele tale. Profesorii recunosc imediat o compunere copiată, iar a ta va fi mai bună.

Altă temă?

Spune-ne în comentarii ce compunere ai de scris și la ce clasă ești.

Lasă un comentariu ↓

Toate compunerile ↗

Tema la română

Alte pui de compuneri.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate