Legendă despre cum s-au format munții

Temă: de compus o legendă prin care să se explice cum s-au format munții.

Sursa foto: http://bit.ly/k4hI7x

Pui de compunere 1 – Zeița iubirii s-a îndrăgostit de pământ și, pentru că ei nu au putut fi împreună, din cauza faptului că ea trebuia să stea pe nori, iar pământul nu se poate mișca, cei doi au încercat să fie mai aproape, iar pământul s-a înălțat cât a putut de mult, formând crestele muntoase.

Pui de compunere 2 – Un zeu rău a blestemat pământul și a pus o forță rea să intre în el. Cum toate forțele bune s-au unit pentru a-i veni în ajutor pământului, ele au încercat să-l scape de acest spirit rău și nu au reușit altfel decât prin a-i scoate din interior lava cea dăunătoare. Așa s-au format vulcanii, iar munții sunt de fapt niște vulcani prin care lava rea nu a putut să iasă.

Pui de compunere 3 – Mama vitregă și rea a unei fete care putea zbura a vrăjit-o să nu mai poată zbura niciodată, ba chiar să nu mai poată urca niciodată pe nimic care e mai înalt de un metru. Fata a plâns timp de 10 zile și a rugat pământul să o ajute, iar pământului i s-a făcut milă de ea și de fiecare dată când fata voia să zboare el se ridica pentru a o ridica și pe ea cât mai aproape de cer.

1 Comentariu

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cum îl folosești

Un pui e un început.

Citește-l, apoi închide pagina și scrie cu ideile și cuvintele tale. Profesorii recunosc imediat o compunere copiată, iar a ta va fi mai bună.

Altă temă?

Spune-ne în comentarii ce compunere ai de scris și la ce clasă ești.

Lasă un comentariu ↓

Toate compunerile ↗

Tema la română

Alte pui de compuneri.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate