Un nou loc de joacă, Happy Planet

Happy Planet este un nou loc de joacă din Bucureşti, amenajat în interior, pe o suprafaţă de 600 mp. Copiii se pot juca sub atenta supraveghere a personalului calificat, în timp ce părinţii au la dispoziţie cafe barul din incintă.

Un nou loc de joacă, Happy Planet

Dă mai departe

Înainte:
–      Ce e acolo unde mergem?
–      E un loc mare, mare, care se numeşte Happy Planet şi unde sunt multe jucării şi mulţi copii.
–      E cât planetă?
–      Da.

După:
–      Mami, aşa mică e planetă?

Scenariul de mai sus ţi se poate întâmpla şi ţie, cum I s-a întâmplat şi prietenei mele, dacă îi spui copilului că Happy Planet e un MARE loc de joacă.

Într-adevăr, până în prezent, Happy Planet este cel mai mare loc de joacă din Bucureşti (600 mp). Este exact ceea ce îţi trebuie în perioada de iarnă – pentru că e în interior şi poate fi şi ceea ce nu-ţi trebuie – dacă iei în calcul avertizările medicilor (in privinta raspandirii virozelor) şi vrei să eviţi contactul cu alte persoane.

Programul începe în fiecare zi de la ora 11.00 şi se termină la ora 20.00. Preţurile sunt accesibile: 10 lei/oră şi 20 lei/nelimitat, de luni până vineri, iar în weekend cu 5 lei mai mult. Copiii au la dispoziţie tot felul de jocuri şi există şi personal calificat care se ocupă de supravegherea lor.

În tot acest timp, părinţii pot aştepta cuminţi în bar-ul wi-fi Caffe Planet şi îi pot supraveghea şi ei pe cei mici, dar fără ai deranja. Happy Planet e dotat cu un sistem de monitorizare video şi părinţii îşi pot vedea odraslele la PlanetTV.

Pe viitor, Happy Planet promite organizarea unor seri tematice (pictură, croşetat, etc) pentru copii, iar noi promitem că vom reveni cu informaţii la timpul potrivit.

Deocamdată, câteva informaţii găsiţi pe www.happyplanet.ro

Telefon contact: 0771.037.797 | Email: happy@happyplanet.ro | Adresa: Şoseaua Vergului, nr. 59 – visavi de spitalul Malaxa

30 comentarii

  1. baia

    Numarul acela de mobil de ce l-ati afisat? de monument al naturii? nu raspunde nimeni la acel telefon.

    Reply
    • urbankid

      buna ziua. noi am incercat sa va recomandam un loc de joaca care noua ne-a placut. daca numarul de telefon nu este disponibil ar trebui sa incercati sa ii contactati direct folosind formularul de contact sau adresa de email de pe siteul lor: http://www.happyplanet.ro/adresa-happy-planet.htm…

      Reply
    • pabj

      numarul de telefon este valabil, am vorbit chiar azi

      Reply
  2. Elena

    Parintii pot intra cu copilul la locul de joaca sau e necesar sa ramana in afara spatiului si sa il vada doar pe ecran? Multumesc frumos pt raspuns

    Reply
    • urbankid

      puteti merge pe siteul locului de joaca sa vedeti toate dotariile actualizate. articolul acesta are 1 an.
      da – puteti intra cu copilul – sunt mese pentru adulti.

      Reply
  3. Corinne

    Atunci cand sunt organizate evenimente, cei de la Happy Planet accepta si alti copii care vin acolo sa se joace individual.
    Dar RUSINE lor ca fac discriminare intre acesti copii si cei din cadrul petrecerii. Acesti copii vor asista la toata desfasurarea evenimentelor respective, se vor tine dupa ceilalti copii din cadrul petrecerii, dar NU vor beneficia de ceea ce se ofera la petrecere (face-painting, tort etc.).
    Happy Planet, nu asa se fac lucrurile. Daca tot sunteti atat de pusi pe facut bani si acceptati prezenta altor copii din afara petrecerii in acelasi timp si in acelasi loc, atunci oferiti parintilor acestora posibilitatea de a plati o taxa si de a oferi copilului face-paining, de exemplu. Cum ii explici unui copil de 3-4 ani ca el nu poate fi pictat pe fata, desi toti copiii cu care s-a jucat pana atunci beneficiaza de asa ceva? Sau cum pot primi ceilalati copii o bucata de tort, iar al tau nu? Cum il opresti din plans si cum sa te mai gandesti sa il aduci vreodata intr-un astfel de loc?
    Happy Place, ori mutati petrecerea in sali complet separate (doar va laudati ca aveti atatea facilitati), ori nu mai acceptati ca alti copii din afara sa intre in locul de joaca atunci cand sunt petreceri, ori gasiti o modalitate ca acei copii veniti individual sa beneficieze de ce se ofera acolo!
    Este doar o chestiune de bun-simt.

    Reply
  4. Corinne

  5. Corinne

  6. Corinne

  7. Corinne

  8. Corinne

  9. Corinne

  10. Corinne

  11. Corinne

  12. Corinne

  13. Corinne

  14. Corinne

  15. Corinne

  16. Corinne

  17. Corinne

  18. Corinne

  19. Corinne

  20. Corinne

  21. Corinne

  22. Corinne

  23. Corinne

  24. Corinne

  25. Corinne

  26. Corinne

  27. Corinne

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate