Dragi mămici, voi știți prea bine cum sunt momentele acelea când găsiți toate jucăriile aruncate pe jos, patul cu cearșafurile în toate direcțiile și culmea în ziua cu pricina ar fi trebuit să ștergeți și praful, în chiuveta de la bucătărie s-au strâns deja mai multe vase nespălate și… și peste tot este dezastru, iar voi nu mai știți ce să faceți înainte.
Sigur că v-ați gândit că ar fi bine să vă și ajute cineva la toate treburile casei, dar oare v-ați gândit că ajutorul de nădejde ar putea să vină chiar de la cel mic? De ce nu? Așa ar putea să învețe că este frumos să-și așeze înapoi toate jucăriile după ce le-a scos din cutiile sau din dulapul unde acestea stau și că ar trebui să mențină pe cât poate curățenia făcută de altcineva înaintea lui. Nu zic bine?
Care sunt însă acele activități pe care cei mici pot să le facă fără să se rănească?
- Pot împături haine, dacă le arătați în parte fiecare lucru cum ar trebui aranjat. Dacă este vorba de hăinuțele lor cu atât mai bine, pentru că sunt atât de mici încât mânuțele lor mici pot foarte bine să le așeze.
- Mie îmi plăcea la maxim când eram mică să șterg praful și este posibil ca și în cazul vostru să fie la fel. Nu vă mai gândiți că ar putea înghiți prea mult praf, oricum, la câtă poluare este zi de zi în jurul nostru un pic de praf în plus ori în minus este la fel, iar dacă ne gândim că oricum când ștergeți voi praful, particulele se ridică, rezultatul ar fi același.
- Mătura? Dacă aveți una un pic mai mică de ce nu? Poate fi chiar distractiv pentru copii să dea cu mătura.
- Când vine vorba de curățat baia, singurul lucru unde poate veni în ajutor copilul ar cam fi curățatul chiuvetei.
- La bucătărie spălatul vaselor poate fi destul de ok. Dacă aveți un detergent de vase eco cu atât mai bine, important este ca detergetul să nu atace pielea micuților și să fiți și voi prin preajmă să nu se spargă ceva și să se lase cu tăieturi.
- Curățatul mesei unde ei se joacă este practic cel mai simplu lucru de făcut: un șervet și ceva soluție de șters și gata! Și pun pariu că nu o vor mai murdări așa de repede data viitoare, după ce au șters-o chiar ei în prealabil.
Voi “vă puneți copiii la treabă”? Dacă da, la ce activități zilnice vă ajută ei?
Citiți mai multe pe modernmami.com.
Sursă foto: bellafia/ Flickr.com.