fata babei fata mosneaguluiPovestea clasică este adaptată în stilul Zurli şi pusă în scenă pe înţelesul celor mici. Am eliminat arhaismele şi am introdus interactivitatea. Am creat costume colorate, prietenoase. Am construit personajele între bine şi rău. Le-am iertat la final pe cele negative, pentru că au promis că se schimbă.
Fata Moşneagului e bună şi blândă şi este atentă la valori – e generoasă şi empatică, e cochetă, e înţelegătoare. La polul opus,  Fata Babei e o răzgâiată, alintată, sclifosită, care nu se spală, nu se piaptănă, răspunde obraznic mamei şi e un munte de egoism. Moşneagul e blând, dar slab, în timp ce Baba e şmecheră şi rea.
Greşelile de abordare pe care încă le facem şi noi, părinţii zilelor noastre, le identificăm foarte uşor în acest spectacol. Oamenii mari pleacă la final mulţumiti ca au avut o experienţă minunată, din care, în joacă, şi ei şi copiii lor au învăţat mai multe despre relaţia părinte-copil.

De ce este TEATRUL ZURLI – Teatru pentru copii, altfel?

Suntem foarte atenți la text. Ştim despre cuvinte că ele crează imagini şi avem grijă să fie imagini frumoase.
Am ales în spectacol cântece şi jocuri potrivite pentru copiii de 2-6 ani, am găsit replici care să-i facă pe părinţi să zâmbească şi texte din care cei mici să tragă învăţăminte.
La Teatrul Zurli adulţii şi copiii vin pentru  entertainment de familie. Petrecem împreună o oră specială din week-end. Cântăm, dansăm, aplaudăm şi tragem învăţăminte.
Conceptul este gândit de Mirela Retegan, o mamă care a vrut altceva pentru copilul ei. Reţeta s-a impus de la sine şi a devenit favorita familiilor cu copii mici.
teatrul zurliLa Zurli, toate spectacolele încep cu voie buna, avem grijă să-i obişnuim pe copii cu spaţiul şi oamenii mari din el, le dăm timp parinţilor să bea o cafea până cand noi facem înviorarea cu piticii. Nici un spectacol nu începe fără DACĂ VESEL SE TRĂIEŞTE – prilej de animare a locului. Încheierea se face cu un cântec tare iubit de copii şi părinţi, AM O CĂSUŢĂ MICĂ.  Avem replici între copii şi părinţi, avem formule pe care le ştie toată lumea (într-un fel chemăm muzica, altfel chemăm spectacolul), testul de sinceritate ne place foarte tare pentru ca ne dă ocazia sa ne lăudăm cu ce am făcut bine şi să recunoaştem greşeli de care nu suntem foarte mândri.
Spectatorilor le mai place la ZURLI relaxarea cu care sunt abordaţi copiii şi fermitatea cu care sunt trataţi adulţii. Regulile sunt foarte bine formulate şi nu fac altceva decât să-i oblige pe toţi oamenii mari să fie atenţi la nevoile reale ale copiilor lor, ale copiilor celorlalţi şi ale vecinilor de scaun, pernuţă, băncuţă. S-a creat la TEATRUL ZURLI o atmosferă de respect, empatie şi prietenie, aşa cum am vrea să fie viaţa noastră în fiecare loc. Oamenii mari pleacă de la noi mai veseli, iar copiii pleacă mai fericiţi, mai puternici şi mai curajoşi. La plecare toată lumea primeşte bomboane!
Când și unde?
Sâmbătă 26 octombrie şi duminică 27 octombrie 2013, ora 10.30 şi 12.00 la PUZZLE CAFÉ ( Calea Victoriei, nr. 155, bloc D1, Tronson 6, parter).
Pretul unui bilet este de 10 lei pentru copii si 15 lei pentru adulti. Copiii sub doi ani nu platesc intrare!
Rezervările se fac din timp la numărul de telefon 0728. 295. 872 sau adresa de e-mail contact@zurli.ro
Avem scaune, băncuţe pentru adulți, pernuţe pentru cei mici si multă voie bună!
Echipa ZURLI vă aşteaptă cu drag!