Noi suntem adepții planurilor făcute din timp atunci când putem, așa că vă dăm de veste de pe acum că pe 2 noiembrie are loc un eveniment fain pentru mămicile care vor să fie informate, dar simt nevoia și de o șuetă cu alte mămici care au aceleași preocupări.
La ediția de la început de noiembrie se va discuta un subiect important și de multe ori plin de semne de întrebare: medicația copiilor și primul ajutor.

Mai ales în primul an de viață când copilașii sunt mici și încă învață ce să facă și mai ales cum să facă, când încep să mestece și să mănânce alimente solide, încep să meargă sau mai bine zis să alerge pentru că niciun copil nu merge încet, riscul de a se înneca sau de a se lovi este destul de mare, și atunci este datoria noastră să știm ce să facem și cum să reacționăm în aceste situații.

La întâlnire vine și Dr Iulia Tincu, medic specialist pediatrie, care poate răspunde la întrebările ce s-au ridicat în timp și care nu și-au găsit un răspuns clar și care va ven și cu sfaturi utile.
La ceai cu mămici are loc, așa cum spuneam încă de la început, pe 2 noiembrie, începând cu ora 10:00 la Elefănțelul Curios. Pentru confirmarea prezenței mail la ada [@] go-big [.] ro sau ioana [@] go-big [.] ro
Mai multe detalii despre eveniment – direct pe Facebook.
Cum vă sună?