La Teatrul Ion Creangă, sala Rapsodia, duminica aceasta are loc un spectacol… dublu. Asta pentru că avem parte de o premieră: piesa Carolina și Poneiul se joacă pentru prima dată la noi și avem parte și de premierea câștigătorilor concursului de desene pentru copii (“Desenează povestea primăverii”, concurs despre care v-am povestit acum ceva timp).
Dacă cei cinci câștigători ai competiției se vor bucura de premii, noi, spectatorii, ne vom bucura de povestea Carolinei. De fapt, nu este o piesă de teatru 100% veselă, în sensul că ea prezintă povestea unei fetițe care a încetat să mai crească pentru că nu mai simte atenția părinților. Deși începutul nu sună deloc a unul care aduce zâmbete, cred că fiecare dintre noi ar trebui să ne gândim că putem oferi și mai mult celor din jurul nostru, fie că este vorba de copii, prieteni sau rude. Un zâmbet, un sprijin sau ajutorul atunci când au nevoie de el sunt cele mai importante daruri pe care le putem oferi celor dragi.
Povestea piesei de teatru este legată de nenumăratele obligații pe care le au părinții în zilele noastre și cum, cu gândul la ziua de mâine, nu mai găsesc energia necesară pentru a le arăta celor mici dragostea pe care o au față de ei.
Eu nu mai dau din casă nimic, vă las cu un comunicat de presă publicat în secțiunea noastră specială și sper să învățăm cu toții că nu există niciodată prea multă dragoste, prea multă grijă sau prea multă afecțiune.