Fabrica Iepurasilor a avut loc Hotel Caro. Da, un hotel pe langa care trecem mereu pe Barbu Vacarescu, si care a scos din maneca anul acesta un eveniment EXCELENT pentru copii (intre 7-22 aprilie), eveniment despre care am auzit de la cineva (sa-i dea Dumnezeu sanatate!) doar la spartul targului. Literalmente. 🙁

Cum a fost anul acesta la Fabrica Iepurasilor

Pe langa toate atelierele pentru fete si baieti pe care vi le puteti imagina (de cusut papusi, de facut biscuiti, de muzica, de trenulete, de olarit, de cavaleri si printese, de gentute, de prim ajutor etc) in parcarea hotelului stateau efectiv la cheremul copiilor o masina de salvare, una de pompieri, o ambulanta Smurd, o motocicleta de politie si bomboana de pe tort: pentru cateva ore in weekend un elicopter Smurd!
Copiii erau invitati sa se urce in toate aceste vehicule si lasati sa traga de manete si volan (“doar sa trageti usor de maneta, da?” – spunea pilotul elicopterului)… 🙂
Echipajele erau pline de rabdare si cu zambetul pe buze. Ii intrebau pe fiecare numele, ii lasau sa vorbeasca prin statie si sa-si strage mama, ii lasau sa tina furtunul de apa si chiar dadeau drumul la apa!… Eu una nu am mai vazut asa ceva. Thomas i-a pomenit toata seara si le spunea “the kind people” – si asa era! 🙂
Langa vehiculele astea interesante erau “parcate” si niste oi, iepurasi, cocosi si gaini cu pantaloni, pe care copiii le puteau admira si hrani.
In gradina cu terase si hamac de pe malul lacului te puteai plimba GRATIS cu bicicleta sau cu o tricicleta smechera pe care Thomas a recunoscut-o de la Gadget Show.
Restaurantul avea un meniu fix, pentru 20 de lei care includea o supa si un fel principal dar cu cate 4-5 variante pentru fiecare, asa ca am putut sa il satisfacem si pe copilul nostru cel pretentios.
Apropo: copiii primeau GRATIS lapte de la niste baieti cu bidoane in spate (care ii lasau sa isi puna singuri lapte cu furtunul) si biscuiti, precum si inghetata (doar in prezenta parintilor). Ar merita sa spun numele firmelor care au facut treaba asta, pentru ca au facut un lucru bun: LaDorna, Oreo si Algida.
La intrarea in pavilion era o terasa unde comanda vine pe sine, in niste trenulete cu vagoane. Fiecare masa are un nume de statie (Cernavoda, Neptun etc). Thomas nu s-a dezlipit de langa ele vreo 2 ore!
Sambata ne-am nimerit intr-un puhoi de copii si parinti, insa culmea, nu a fost inghesuiala, toti aveam loc, toti eram fericiti.
Totul se platea in Iepuroni (1 iepuron=5 lei). Un atelier costa cam 3 iepuroni, dar dupa ce copilul meu “s-a dezbracat de secrete” ca Jamie Oliver la atelierul de copt, a plecat de acolo cu palaria de cofetar in care era o punga de biscuiti, tarta de morcovi cu marzipan decorata de el, un suc si un zambet larg pe fata. (Am mancat eu biscuitii, foarte gustosi).
Mai era un atelier de detectivi, unde copiii primeau un chipiu, o vesta si un semnalizator de politist, precum si o fisa cu fetele celor de la ateliere. Unii din ei erau “suspecti” iar atunci cand copiii ii identificau, acestia le stampilau fisa. La final, primeau o diploma de vigilenta, sau asa ceva. M-au distrat cativa copii care erau pur si simplu transpusi in rol si ne studiau pe toti sa vada daca suntem “suspecti”! 🙂
Domnul dragut de la Caro care a organizat treaba asta si pe care l-am felicitat ieri la plecare a recunoscut ca anul acesta au uitat sa faca parteneriat cu un blog cunoscut pentru parinti si practic a venit cine a aflat de la cunoscuti. Sper sa il organizeze si la anul. Ma ofer voluntar sa raspandesc vorba.
Si stiti ce mi-a mai spus? Ca e un eveniment care nu e usor de organizat dar care “ii umple pozitiv pe toti“. Na! 🙂
Chiar au facut ceva demn de o scrisoare de multumire pentru ca ne-au scos din monotonia noastra prafuita 2 zile la rand cu destul de putini bani si cu foarte multa varietate!

Noi ne bucuram tare mult ca parintii si copiii s-au distrat, ii multumim mult Adinei Casas pentru review-ul complet si va invitam si pe voi sa ne scrieti si sa ne spuneti daca ati fost la un eveniment fain si cum a fost acolo.