Cu Masca la cursuri de teatru pentru copii

Să-și pună cei mici o mască, să meargă la teatru…. Hmm, nu mai înțelegeți nimic, așa-i? E vorba de cursuri de teatru pentru copii la Școala de Teatru Gestual Masca!

Cu Masca la cursuri de teatru pentru copii

Dă mai departe

cursuri teatru copii

Atenție, atenție! Înscrierea a început deja de câteva zile (pe 12 septembrie s-a dat startul) dar noi nu am fost de data asta pe fază să vă povestim din timp. Pe ideea “Mai bine mai târziu, decât niciodată” să știți că mai aveți timp până pe 26 septembrie să îi înscrieți pe piticii care au între 5 și 14 ani la cursurile de teatru de la Școala de Teatru Gestual Masca.

Înscrierile au loc chiar la secretariatul teatrului, în intervalul orar 9:00 – 16:00 și ca să vedeți că treaba e tare serioasă să știți că pe 3 octombrie are loc un concurs de admitere și doar cei mai buni și cei mai norocoși vor trece de el.

Cursul de teatru dureză opt luni, iar cei mici vor trebui să vină la Masca câte patru ore în fiecare săptămână, timp în care vor învăța despre tehnici de actorie, exerciții și jocuri specifice, elemente de mișcare, expresivitate corporală și nu numai, pentru că un curs de teatru presupune și creativitate, spirit de echipă și muuultă comunicare! 🙂

Taxa cursurilor este de 100 de lei pe lună!

Vă tentează? Găsiți mai multe detalii despre Școala de Teatru Gestual Masca pentru copii pe site-ul celor de la Teatrul Masca!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate