Ne ținem de cuvânt și începem astăzi cu… începutul, adică încercăm să oferim câteva idei pentru cele mai frumoase coșulețe de ținut ouăle ori dulciurile de la Iepuraș. Asta pentru că, indiferent de numărul ouălor colorate sau de mărimea lor, e musai să existe și un loc unde acestea să “se odihnească” în liniște înainte de ciocnit.
Prima idee este și cea mai simplă. Mai aveți cumva prin casă bolurile acelea pe care probabil le-ați primit acum ani de zile cadou și în care, teoretic cel puțin, ar trebui să țineți flori uscate sau alte obiecte pentru decorat? De ce nu ar fi ok pentru ouăle încondeiate?

Dacă cei mici vor să vă ajute să faceți în familie coșulețele pentru ouă, propunerea mea este să încercați un coș din hârtie. Decideți care este culoarea preferată, decupați cu grijă și lipiți/capsați atent, iar apoi aveți mare grijă să nu așezați prea multe ouă în el, căci se va rupe la o greutate mai mare.

Nu mă gândesc că veți avea timp ori chef printre atâtea de făcut în bucătărie să împletiți chiar voi un coș, dar mi-a trecut prin cap că ați putea să îl colorați. Ce nu este colorat nu este vesel! Întrebați-i pe cei mici și-mi vor da dreptate, veți vedea!

Ultima idee prezentată astăzi este coșul care amintește de momentele la iarbă verde, iarbă care e prezentă și în interior. Nu e nevoie să căutați prin magazine iarbă artificială, ci doar să tăiați cât mai subțire o colă de hârtie verde și apoi să aruncați la întâmplare bucățelele în coș.

Voi o să personalizați coșulețele cu ouă?
Surse foto: Mandergly/ Flickr.com, Gitsul/ Flickr.com, Turtlemom4bacon/ Flickr.com, Jo Naylor/ Flickr.com și Piscesblue81/ Flickr.com.