Joaca este principala metodă prin care cei mici învață, explorează și descoperă lumea din jurul lor. Atunci când se joacă, cei mici exersează noi abilități în ritmul propriu, identificând interese, în special cu ajutorul jucăriilor pe care le au la dispoziție. 

Alegerea celor mai potrivite jucării pentru dezvoltarea armonioasă a copilului tău poate fi o misiune destul de complicată. Deși atunci când intri într-un magazin de profil, rafturile pline te îmbie să alegi orice îți place, trebuie să știi că există anumite criterii pe care trebuie să le iei în considerare. Am pregătit un articol cu câteva recomandări importante, astfel încât jucăriile pe care le vei alege să fie atrăgătoare pentru cel mic, sigure, provocative și să și hrănească curiozitatea.

Jocurile educative pentru copii sunt o modalitate excelentă pentru a-l sprijini pe copil în dezvoltarea unor abilități importante, atât fizice, dar și cognitive. Jucăriile educative sunt acelea care pot fi utilizate în moduri diferite, încurajând copilul să-și folosească imaginația, creativitatea și abilitățile de rezolvare a problemelor. Poți opta între cuburile de construcții, mingi, jocurile de meserii ori seturile art & craft. 

Iată care sunt principalele criterii de care trebuie să ții cont atunci când vei alege jucăriile pentru copilul tău.

1. Să fie sigure

Acesta este primul criteriu, deoarece se referă la asigurarea integrității fizice și emoționale a celui mic. Jucăriile trebuie să fie realizate din materiale adecvate, moi și care să nu conține substanțe toxice sau care pot provoca alergii. Ele nu trebuie să aibă colțuri ascuțite și nici să nu conțină piese mici, detașabile, care pot constitui pericol de înghițire sau sufocare. Copiii mici au tendința de băga orice în gură, iar jucăriile nu fac excepție.

2. Să fie rezistente

Jucăriile se numără printre cele mai ”chinuite” obiecte. Ele sunt trase, împinse, aruncate, mușcate, timp de ani de zile. În toată această perioadă ele trebuie să reziste, să nu se dezmembreze, pentru a nu-i răni pe cei mici. 

3. Să fie ușor de utilizat

Jucăriile trebuie să fie accesibile copiilor de o anumită vârstă, astfel încât să poată fi utilizate fără ajutor din partea unui adult. Cu cât sunt mai simple, cu atât sunt mai ușor de folosit și vor exersa mai mult creativitatea și imaginația.  

4. Să fie adecvate vârstei

Alege întotdeauna jucării adecvate vârstei copilului tău, dar și nivelului de dezvoltare la care se află acesta. Dacă sunt prea avansate, jucăriile pot reprezenta un pericol pentru siguranță sau pot fi frustrante, deoarece copilul va avea nevoie de ajutor. Pe de altă parte, dacă sunt pentru copii mai mici, ele nu îl vor stimula destul pe copilul tău, iar acesta se va plictisi. O jucărie adecvată încurajează sau provoacă copilul, ajutând la dezvoltarea anumitor abilități. 

5. Încurajează rezolvarea problemelor

Acest tip de jucării îi oferă copilului tău oportunitatea de a descoperi singur metode de a rezolva probleme, prin dezvoltarea abilităților de gândire logică. Printre aceste jucării se numără: puzzle-urile, jocurile de construcții, materiale de art&craft, jocurile STEM.

6. Să fie educaționale

Alege jucării care îi vor provoca celui mic creativitatea și îl vor stimula să gândească. Sunt incluse în această categorie jocurile de rol, cele de gătit, de grădinărit, păpușile, trenurile, mașinuțele, instrumentele muzicale și seturile de meserii. 

7. Să fie diferite

Înainte de a cumpăra orice jucărie, verifică ce are deja copilul tău. Încearcă să diversifici tipul și modele de jucării pe care i le pui la dispoziție, astfel încât cel mic să beneficieze de stimularea tuturor abilităților, cum ar fi cele de limbaj, de gândire, motrice, de ordonare, de coordonare și echilibru, etc. Optând pentru varietate, îl vei expune pe copil încă de la o vârstă fragedă la o mulțime de experiențe importante care îi vor oferi cunoaștere și îl vor pregăti pentru lumea adulților. 

Indiferent de tipul de jucării pe care le vei alege, copilul trebuie lăsat să se joace cu ele într-un mod liber. În acest fel el nu va fi condiționat spre un singur mod de gândire și va putea să descoper singur diferite utilizări ingenioase pentru fiecare obiect care se află în proximitatea lui.