Deținerea propriei locuințe este un aspect la care visează majoritatea oamenilor, aceasta oferindu-ți deopotrivă sentimentul de stabilitate, cât și posibilitatea de a crea și amenaja căminul ideal pentru tine. Cu toate acestea, uneori poate fi dificil să faci alegerea potrivită, mai ales atunci când vine vorba despre zona în care urmează să achiziționezi sau să construiești un imobil. 

Pentru a lua o decizie sustenabilă pe termen lung, care să îți îmbunătățească nivelul de trai și calitatea vieții, este important să analizezi ce contează pentru tine. Vrei să te simți în siguranță, să ai liniște și să îți poți petrece timpul cu familia fără probleme? Ca să poți obține aceste lucruri, trebuie să iei în considerare câteva aspecte esențiale atunci când alegi zona viitoarei tale locuințe:

Apropierea față de natură 

Zona în care urmează să locuiești este ideal să aibă în proximitate parcuri sau chiar pajiști în care să te poți plimba sau să practici anumite sporturi. Poți alege una dintre casele moderne din Dumbrava Vlăsiei, acestea fiind construite în apropiere de pădure. Vei putea să te relaxezi în propria ta grădină, să faci picnicuri între copaci sau să organizezi diferite activități sportive cu familia ori vecinii. 

Calitatea vecinilor 

Persoanele care locuiesc deja în zonă trebuie luate în considerare. Indiferent de vârsta acestora, comunitatea din care fac parte ar trebui să îți inspire încredere și să fie una pe care te poți baza. Încearcă să alegi o zonă în care oamenii au căutat aceleași facilități ca tine, acest lucru însemnând că aveți deja ceva în comun. Aceștia vor aprecia la fel de mult ca tine liniștea, siguranța și confortul. 

Nivelul de infracționalitate 

Nivelul de infracționalitate din zonă este în strânsă legătură cu punctul anterior. Cu cât vecinii pe care îi vei avea sunt mai educați, cu atât șansele ca gradul tău de protecție și al familiei tale să fie mai ridicat crește. Deși acest lucru nu poate fi complet prevăzut, este important să te informezi cu privire la incidentele care poate au avut loc în cartier înainte să iei o decizie. 

Facilitățile din zona

Magazinele, cabinetele medicale sau școlile sunt numai câteva dintre facilitățile pe care ar trebui să le ai în proximitatea zonei în care vrei să locuiești. Dacă acestea lipsesc, destul de curând îți va fi greu să obții anumite lucruri. Acestea pot însemna atât obiecte materiale, cât și îngrijire în eventualitatea unor probleme sau acces facil la educație pentru copilul tău. 

Mijloacele de transport 

Unele persoane preferă să folosească mijlocul de transport în comun pentru a se deplasa între două puncte, pe când altele aleg întotdeauna confortul oferit de autoturismul personal. Cert este că zona în care îți dorești să locuiești ar trebui să îți permită să optezi pentru oricare dintre aceste variante. Pe termen lung, dacă infrastructura rutieră nu există, îți va fi dificil să îți rezolvi sarcinile zilnice. 

Dacă ții cont de aceste criterii atunci când îți alegi zona în care vrei să te muți, poți scăpa de o mulțime de probleme care ar putea apărea în viitor. Este important să te bucuri de liniște și de posibilitatea de a petrece timp cu familia într-un cartier sigur, dar și să ai aproape facilitățile necesare nivelului tău de trai.