Nu știm nici noi care este sezonul exact. Dacă ne uităm în calendar este iarnă în toată regula, dar dacă scoatem nasul pe fereastră am zice că e perioada cuprinsă între martie și aprilie.
Cert este că acum este perioada numai bună pentru a ne planifica vacanța de vară, prețurile nu sunt mari la agenții întrucât totul este din timp și toată lumea are timpul necesar documentării cu privire la locațiile ce merită vizitate și explorate de mână cu cei mici până la vară.

Parisul este unul dintre cele mai romantice orașe din lume, deci perfect pentru mămici și tătici, și mai este și centrul distracției pentru copii, datorită Disneyland. Parcul nu mai are nevoie de nicio prezentare, poate doar, dacă nu știți deja, că este împărțit în cinci regiuni: Frontierland, Adventureland, Fantasyland, Discoveryland şi Main Street/USA, nici nu știm să vă spunem care este cea mai atrăgătoare, pentru că toate au specificul lor și atrag toate privirile.

Unii spun că Sărbătorile de Iarnă sunt rupte din povești dacă le petreceți aici, date fiind târgurile inedite și evenimentele faine. Noi spunem că Parcul Prater este unul dintre cele mai cool parcuri de distracții din lume și că merită să-l vizitați în orice perioadă a anului. Este imens (are 6 km. lungime) și chiar dacă vă petreceri câteva zile bune aici nu vă veți plictisi deloc.

O altă locație specială pentru copii și nu numai. Există Legoland, practic paradisul lego, și musai de încercat Tivoli Gardens, parc de distracții “vintage” deschis tocmai în 1843 cu tot felul de atracții unde va trebui să stați la coadă cu cei mici, nu musai pentru că ei vor să le încerce, cât voi veți dori să vedeți cum sunt toate.

Oriunde vă veți plimba prin Praga veți avea senzația că sunteți de fapt într-o poveste frumoasă și că așteptați ca cineva să dea pagina pentru a afla care este următoarea aventură. Partea faină este că orașul poate fi vizitat mergând pe jos, deci puteți să vă bucurați pe îndelete de arhitectură și poveștile străzilor.

Veți ridica din sprâncene, dar Londra poate fi trecută și pe bună dreptate pe lista locațiilor de vizitat de mână cu cei mici. Pe lângă studiourile Harry Potter care atrag pe oricine care a citit povestea sau a văzut filmul, mai avem și un hotel întreg parcă făcut din piese de lego – Legoland, unic în lume.
V-ați făcut planuri pentru vacanța de vară? Ați plecat cu ai voștri până acum peste granițe?
Sursă foto: Kristy’s Style/ weheartit.com.