Tema: deși a trecut toamna și am intrat, începând cu 1 decembrie, oficial în anotimpul rece, avem mai multe solicitări pentru compuneri despre toamnă și scrisori trimise acestui

anotimp, să vedem ce iese.

Sursa foto: http://bit.ly/vcQfUu

Pui de compunere 1 – Toamna este o domnișoară mică de statură căreia  cineva i-a spus să nu se mai îmbrace în culori pământii și să aleagă nuanțe mai vesele. Toamna, sărăca, așa a făcut, numai că a dat peste cap toate anotimpurile și acum nu știe cum să facă să revină la ce a fost înainte. Plânge de câteva zile bune și afară ba e soare de nu poți sta decât la umbră, ba ninge ca-n povești.

Tu ai decis să îi trimiți o scrisoare pentru a-i explică adevărul: nu contează cum se îmbracă un anotimp, ci contează cum se „comportă” el cu lumea. Imaginează-ți că rândurile tale vor ajunge la cineva foarte supărat.

Pui de compunere 2 – Dacă toamna ar fi  o prăjitură cum ar fi ea? Ar avea gust de frunze? Ar fi de ciocolată? Dar dacă ar fi chiar regina prăjiturilor cum ar fi ea?

Să ne imaginăm că are părul din ciocolată, mâinile dn bezea, iar pielea de turtă dulce.

Atunci când regina este tristă, toate dulciurile din lume devin acre, iar tu trebuie să îi trimiți mereu scrisori prin care să o înveselești ca nu care cumva să se întristeze niciodată.

Pui de compunere 3 – În cazul în care vreți o compunere mai cuminte, atunci puteți povesti despre cum v-ați împrietenit cu toamna, cum vă jucați cu frunzele ei sau cum pomii încep să vă vorbească atunci când vă apropiați de ei. Povestește-i toamnei, într-o scrisoare, despre toate acestea.

Spor la scris!