Lumea animalelor

Tema: o compunere intitulată „lumea animalelor”

Pui de compunere 1 – descriere
Dacă vrei o compunere simplă și cuminte, scrie alandala pe o ciornă toate numele de animale care îți vin în minte. Uitându-te apoi la toate cuvintele astea, începe sa descrii ce au ele în comun, care sunt relațiile dintre ele, pe scurt – cum arată lumea animalelor. În ce fel e diferită de alte lumi? Care sunt regulile după care funcționează (cine e cel mai tare, cine e cel mai slab…), ce e obișnuit în lumea animalelor, ce e neobișnuit și așa mai departe.
Pui de compunere 2 – o lume ca a noastră
Descrie lumea animalelor arătând că nu este foarte diferită de lumea oamenilor. Și printre animale sunt unele mai puternice și unele mai slabe, unele specii o duc mai bine, altele mai puțin bine, au și ele lupte și bucurii, unele sunt solitare – altele preferă să trăiască în grup, fiecare animal are frumusețea și rostul său, la fel cum fiecare om are frumusețea și rostul său etc. Mai găsește și tu asemănări de genul acesta și dă câteva exemple concrete pentru fiecare dintre ele (de ex. leii sunt mai puternici decât gazelele, exemple de animale care o duc bine și specii pe cale de dispariție, cloștile care își protejează puiii și așa mai departe).
Pui de compunere 3 – lumea nevăzută a animalelor
Dacă n-ai chef nici de compuneri cuminți, nici de filozofie, descrie lumea nevăzută a animalelor. Inventează și descrie/ vorbește despre specii sau povești cu animale pe care le cunoști doar tu. De la o tigro-gazelă sau un cocoș cu cap de iepure, până la războiul secret dintre muște și râme, sau o zi obișnuită pentru lumea animalelor din grădină/ curtea blocului… poți scrie orice 🙂
Spor la scris!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Cum îl folosești

Un pui e un început.

Citește-l, apoi închide pagina și scrie cu ideile și cuvintele tale. Profesorii recunosc imediat o compunere copiată, iar a ta va fi mai bună.

Altă temă?

Spune-ne în comentarii ce compunere ai de scris și la ce clasă ești.

Lasă un comentariu ↓

Toate compunerile ↗

Tema la română

Alte pui de compuneri.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate