Via request pe mail.
Georgiana a primit o temă un pic mai complicată, care sună aşa: “ficţiunea deschide o lume a imaginaţiei, o lume virtuală” – comparaţie între lumea ficţiunii literare şi lumea jocurilor pe calculator, din punct de vedere al consumatorului de literatură şi de jocuri pe calculator.
În primul rând, eu nu aş numi asta chiar compunere… pentru mine compunerea este un exerciţiu de imaginaţie pe o temă dată. Acest subiect sună mai degrabă a comentariu compus, adică un exerciţiu al abilităţii de a analiza şi sintetiza ceva “real”.
Aşadar, fac un “pui de comentariu” care va consta în întrebări care să vă ajute să trataţi tema aceasta sau altele asemănătoare în care vi se cer comparaţii. Pentru că cerinţa era de “scurtă compunere”, şi acest pui va fi micuţ… 🙂
Analiza subiectului: vi se cere să plecaţi de la premisa că “ficţiunea deschide o lume virtuală” – adică aţi putea compara lumea ficţiunii literare şi lumea jocurilor pe calculator din mai multe perspective, dar ceea ce vi se cere acum este să o faceţi din perspectiva “lumilor deschise”. De asemenea, nu vi se cere ceva general şi teoretic, ci ce înseamnă lumile astea pentru consumatorii lor. Acestea sunt nişte gânduri pe care nu trebuie să le scrieţi, ci să le păstraţi în minte ca linii directoare când vă redactaţi lucrarea.
Despre lumea ficţiunii literare…
– cum e când citeşti o carte? în ce măsură te ghidează autorul şi în ce măsură îţi foloseşti tu imaginaţia?
– ce crezi că motivează pe cineva să citească o carte de ficţiune? (adică punctul de vedere al consumatorului) ce crezi că le place la această activitate?
Despre lumea ficţiunii din jocurile pe calculator…
– în ce fel este stimulată imaginaţia de jocurile pe calculator? cât e dat de joc şi cât / ce creează jucătorul?
– ce crezi că motivează pe cineva să se joace pe calculator? ce le place jucătorilor? ce îi atrage la jocuri?
Comparaţia
– prin ce se aseamănă cele două lumi? care sunt punctele comune?
– prin ce se deosebesc?
– prin ce se aseamănă şi prin ce se deosebesc consumatorii celor două lumi?
– care crezi că sunt cei care le apreciază pe amândouă?
eventual şi o concluzie…
Pentru a avea o lucrare “rotundă” e bine să trageţi şi o concluzie care să arate de ce a fost interesant să vă gândiţi la subiectul propus. Concluzia depinde foarte mult de temă şi de felul în care aţi abordat-o, e greu de dat o reţetă… Pentru tema de faţă, eu aş încheia cu ideea că ambele lumi stimulează imaginaţia în feluri diferite, astfel încât e bine ca cei care le “vizitează” să consume echilibrat literatură, jocuri pe calculator, dar şi realitate cotidiană.
Spor la scris!
Later edit: scuze Georgianei pentru întârzierea acestui post, dar a fost o perioadă foarte aglomerată. Deşi sunt sigură că am ratat termenul predării, sper ca acest pui să-i fie de folos cu alte ocazii.
si eu am primit tema asta
acu ma apuc de scris ;))
sper sa imi fie de ajutor 🙂
ms oriqm :D/
😀 ms:d/
anonymous?:)):))
cu placere! 🙂
si eu am primit tema asta.
merci mult pt. ponturi!
cu placere 🙂
si eu am avut aceasta tema 😛 mi-a folosit foarte mult multumesc mult de tot :*:*:*:*:*:*
cu mare mare placere! :* ma bucur ca te-am inspirat 🙂
eu aveam de facut o compunere care sa contina cateva neologisme 😀 si asta chiar m-a inspirat 🙂 ms mult de tot 😀
cu placere, Dani! ma bucur ca te-a ajutat 🙂
cred k toti copii d a 7a au tema asta k invatam toti dpa acelai manual
orikm ms mlt pt sfaturi:x
Cu placere 🙂
LOl pai aicic nu e tema asa ca nush unde e tema rezolvata pls datimio careva
Alooooo dar tema rezolvata nu o aveti ? :)) pls cine mi-o da dar ms mult pt ajutor:)
Draga anonim,
Acest blog propune doar idei care sa va ajute sa va faceti singuri temele. Nu dam "teme rezolvate".
Sunt convinsa ca daca te plimbi prin blog vei gasi inspiratie pentru a face singur o compunere care sa te reprezinte 🙂
Spor la scris!
ar fi fost mai folositor sa fie compunerea fakuta,dar ai dreptate trebuie sa ne folosim si noi mintea,nu doar sa copiem dupa net.
ms mult oricum.
mereu cand am cv de fakut intru pe pui de compuneri si gasesc ideile de care am nevoie.
e unul dintre cele mai folositoare site-uri.
cand o sa mai am nevoie o sa-ti cer ajutorul!
MS MOOOLT!
Multumesc pentru cuvintele frumoase, Anonim 🙂 Ma bucur ca iti place si te ajuta ce fac. Astept un semn pe mail cand vei avea nevoie de idei! 🙂
ms mult!!! chiar nu stiam ce sa fac ;)) mi-a ajutat f mult..
Cu placere! Ma bucur ca te-a ajutat ce am scris! 🙂
vai si io am asta sper sa ma ajute foarte mult ma apuc apropo nu pe acesti site am gasit asa cv deci e un stie fff bun
nu prea am inteles ce ai scris, dar daca e de bine, ma bucur 🙂
ms mult pt idei m'au ajutat f mult:*
Cu placere, ma bucur 🙂
Ma cheama Georgiana, si cautam o sursa de inspiratie pentru acest exercitiu. In clasa profesoara ne-a dat sa il rezolvam acasa, pentru nota. Si nu am inteles prea bine ce se cere, pentru ca profesoara nu ne-a dat nici un ajutor sau o explicatie. Iar cand am vazut numele meu, m-am amuzat putin.
Multumesc de ajutor! 🙂
Cu placere! 🙂
multumesc mult de tot pt idei fara aceste idei nu ma descurcam si luam un mare 3 dar am luat 9si recomand siteul la toata lumea tineto tot asa
Cu placere! Si felicitari pentru 9! 🙂
Daca ai timp si chef sa-mi trimiti un mail la puidecompuneri arond gmail punct com, mi-ar face placere sa-ti citesc compunerea 🙂
Succes in continuare!
mia fost de mare folos!multumesc mult!
Mau ajutat foarte mult ideile tale…sincer sunt intra 7-a dar avem o domna de romana foarte severa….sper sai placa aceasta compunere…Acum o sa incep sa dezvolt ideile tale….Apropo…sa fi sigura cati voi trimite compunerea…;)
Multumesc de ajutor.
Multumesc foarte mult. Nu stiu ce m-as fi facut fara ajutorul tau. Tine-o tot asa!
Anonim 1: Cu mare placere! Ma bucur ca ti-a placut.
Anonim 2: Cu placere, ma bucur ca te-am ajutat. Iti tin pumnii cu profa si abia astept sa citesc compunerea 🙂
Diana: Cu placere, ma bucur ca te-am putut ajuta. Multumesc pentru incurajari! 🙂
Merci mult m`a ajutat foarte mult la tema mea :X
Sunteti cei mai tari 😉
Tineti`o tot asa
Cu placere! Ma bucur ca puii te-au inspirat! 🙂
Daca ai chef si timp sa-mi trimiti compunerea ta la puidecompuneri arond gmail punct com, mi-ar face placere sa te citesc 🙂
Succes in continuare!
Multumesc mult , Sandra ! 😀 Si eu am tema asta pt maine si chiar nu stiam ce sa scriu 🙂 . Ideile m-au inspirat , sper sa iau o nota buna pt. ce am scris 😀 .
Cu placere, Cristina! Ma bucur ca ideile te-au inspirat. Iti tin pumnii sa iei o nota buna! 🙂
Daca vei avea timp si chef sa-mi arati si mie ce-a iesit la puidecompuneri arond gmail punct com, m-as bucura 🙂
Succes in continuare!
Si eu am de comparat lumea fictiunii literare cu lumea jocurilor pe calculator 🙂
Multumesc!
"Creeaza" se scrie cu doi de e 😀
"cât e dat de joc şi cât / ce
crează jucătorul?"
@ Emi: yay! ma bucur ca ai gasit idei pentru tema ta 🙂 daca o sa ai timp si chef sa-mi trimiti si mie compunerea la puidecompuneri arond gmail punct com, m-as bucura sa te citesc 🙂
@ anonim: ai perfecta dreptate, mea culpa, corectez acum! 🙂 Multumesc pentru atentionare!
Bine,iti trimit compunerea.Promit…
Site-ul mi-a fost de mare ajutor si sunt convinsa ca nu numai mie,ci multor altor elevi.E minunat ceea ce faci.Keep it up! :]
Super! Mersi frumos! Ma bucur ca-ti place! I will keep it up! 🙂
Cu drag,
Sandra.
Imi place cum ai scris acolo despre tine si e bine ca stii sa iubesti.In ziua de azi multi nu mai au timp sa priveasca cerul,sa admire ce e frumos sau sa iubeasca deoarece traim intr-o lume mult prea rea si aglomerata pentru a mai observa frumusetile ei.Iar o mare parte dintre oameni sunt indiferenti,nepasatori si ipocriti,din pacate…
Azi e 15 februarie.Credeam ca primesc un raspuns 🙁
Emi, imi pare rau, cum ziceam si pe mail, am avut o perioada grea si nu am putut raspunde la mailuri. Sper sa nu te superi si sa-mi mai scrii! 🙂
Iti multumesc pentru comentariu. Sfatul meu este sa ii ignori pe oamenii aia nasoi si sa ii "vanezi" pe cei ca tine. O sa vezi ca sunt mult mai multi decat te astepti 🙂
Nicio problema,e in regula 🙂
multumesc pentru idei
mau ajutat f mult am primit si eu tema asta
Merci mult de tot eram in pana de idei !:))
@ Andrei, @ Iuly: cu plăcere! ne bucurăm că v-au plăcut 🙂
cel mai tare ideile sunt foarte bune
merci foate mult pt idei
Cu plăcere, Alexandru, ne bucurăm că ţi-au plăcut 🙂
Gata am gasit sectiunea “jocuri pe calculator” cu ajutorul google-ului.Tema asta am primit-o si eu.Iar definitia exercitiului pe care ai scris-o este identica cu exercitiul meu din carte 10/pag.80 :)) .Cand am inceput sa citesc am ramas uimit.Bineinteles ca iti voi trimite compunerea pe mail sa-ti cer o parere.Sunt zgarcit,nu le-am zis deloc colegilor de site si il stiu de 2 ani.
Multumesc!Chiar ma apucat groaza cand mi-am amintit ce tema aveam.
Pai de ce nu le-ai spus si colegilor tai? Incearca sa-i ajuti si asa vei vedea ca si ei iti vor oferi ajutorul atunci cand ai nevoie 🙂
m-a*
Ma rog!aproape identica.Tu ai sintetizat putin exercitiul. 🙂
Ma rog!aproape identic.Tu ai sintetizat putin exercitiul.
Eu vreau ca Sandra sa-mi raspunda, nu tu.
Hahaha, Paul (pool? 🙂 ), fii prietenos cu Roxana te rog, este un ajutor fantastic şi ne bucurăm că a acceptat să se joace cu noi pe Pui de Compuneri 🙂
Temele sunt în continuare cele pe care le primim de la “clienţi”, probabil că tema asta face parte din programa oficială.
Cum ţi se pare noul “look” al blogului? Ce părere ai de http://www.urbankid.ro? 🙂
Cu drag,
Sandra.
O fi ea un ajutor fantastic dar eu tie ti-am trimis comentariul 🙂
Vrei sa iti trimit compunere?
Da, e super blogul.Pacat ca numai este acea lista cu compuneri.
Să avem pardon, l-ai pus în faţa clasei pe blog 😛
Clar vreau să-mi trimiţi compunere! Abia aştept să te citesc 🙂 Trimite te rog la puidecompuneri arond gmail punct com.
Încearcă “norişorul de idei” sau search-ul, teoretic ar trebui sa meargă mai repede decât căutatul în listă.
Aştept compunere 🙂
aceeasi tema am avut-o si eu.mersi pt ponturi.
cu plăcere, rock on 🙂
buna….am si eu tema asta…..as vrea sa imi dati si mie o idee ce as putea scrie adika cum sa incep…..si ce ar trebuii sa scriu mai exact….o idee…..
astept idei:*:*:*:*…..orice ajutor e bine venit:X:X:X
Bibi, nu ştiu exact ce aşteaptă profii de la voi, probabil că v-au predat ceva legat de tema asta care îţi poate da o idee generală…
Eu zic aşa. Gandeşte-te la tine. Eşti fată sau băiat? Eşti elev în clasa a-n a, eşti fan un anumit gen de muzică, îţi plac un anumit gen de filme, eşti suporterul unui club sportiv şi cateodată citeşti cărţi (adică eşti consumator de ficţiune literară) şi alteori te joci pe calculator (adică păşeşti într-o lume virtuală).
Cred că ţi se cere să compari mere cu pere, respectiv cărţi cu jocuri pe calculator. Poate să-ţi placă una, sau cealaltă, niciuna sau amandouă. Poate că merele îţi plac în plăcintă şi perele în compot. Poate că jocurile pe calculator te relaxează şi cărţile te incită. Poate că invers. Cum/ cand îţi place să citeşti? Cum/ cand îţi place să te joci pe calculator?
Scrie pur şi simplu şi sincer părerile tale despre lumea cărţilor şi cele despre lumea jocurilor pe calculator şi vezi ce paralele îţi vine să faci între cele două. Adică asumă-ţi rolul de consumator 🙂
Eu de exemplu, aş scrie o poveste despre cum îmi place mie să citesc cărţi despre jocuri pe calculator 🙂
Mai clar acum? Eventual mai citeşte o dată acum puiul de compunere de mai sus, poate acum şi cu comentariul ăsta te inspiră mai mult 🙂
Aş fi foarte curioasă să citesc ce compunere îţi iese, dacă ai timp şi chef aştept un semn la puidecompuneri arond gmail punct com.
Spor la scris!
da nice puiul asta de compunere:))
Mersiiii 🙂
Multumesc mult. M-ati salvat >:D< <3
hmm….am si eu o tema ciudata care suna cam
asa: un text de o pagina in care sa constuim o
fictiune ,redand prin imagini fictionale un
eveniment ,o pesoana care a ramas pilduitoare
??deci….. eu nu am inteles nimik din tema asa
ca nu am absolut nici o idee…va rog sa ma ajutaty
:((:d
multumesc anticipat!va rog incao data sa ma
ajutati ptr ca chiar habar nu am cum si ce sa fac
Salut Stef, stai cu ochii pe noi ca venim cu idei 🙂 singura rugaminte este sa ai un pic de rabdare, pentru ca sunt multi copii care ne-au trimis deja “cereri” (nu stiu daca ai vazut dar avem formular nou sus de tot) si le luam pe rand!
Multam de intelegere!
sandra dami si mie o idee sa scriu o compunere la fel te rog mult
ideile tale sunt foarte interesante, Sandra.
am facut o comp…zic eu…de nota 10 :X
Imi spuneti si mie o compunere ca nu stiu va rog eu din suflet!!!!!!!
Multumesc multt de toot :*:*:*:*:* !
Si blogul este supeer 🙂 !
Multumesc multt de toot :*:*:*:*:* !
Blogul este supeer 🙂 !
si eu am aceasi tema dar nu stiu cum sa incep va rog imi dati si mie o ideia va roooggg