Poze! Cu mânuțele, cu primul zâmbet, primii pași, cea mai lungă zi, cea mai scurtă noapte, când a mâncat singur, când a cerut ceva pentru prima dată, când mămica îl alăptează sau tăticul îl plimbă prin parc, în cărucior sau mânduca, la bunici, în vizită la prieteni, cu primul prieten, cu cățelul, pe canapea sau pe jos… ați înțeles ideea cred. Fotografiile nu sunt niciodată, dar niciodată prea multe! Poate doar atunci când nu mai sunteți atenți la ce se întâmplă în jurul vostru în dorința de a fotografia totul, dar până atunci mai avem câteva poze de făcut.
[Tweet “ce fotografii ar trebui să încercați să faceți primăvara aceasta celor mici”] Așadar, ce fotografii ar trebui să încercați să faceți primăvara aceasta?
1 – Prima ieșire în parc: cu experiențe, raze de soare, joacă și zâmbete când e cald afară.
IMG_7778
2 – Plimbări la ceas de seară: pentru că sunt mai frumoase de multe ori decât cele pe timp de zi și pentru că iarna e prea frig pentru ele.
2 - plimbare pe inserat
3 – Înghețată: cel mai bun desert din lume! Începe să se guste timid primăvara și vara este anotimpul ei, dar niciodată nu-i spunem “nu”.
3 - inghetata
4 – Siluetă la soare: razele soarelui ne oferă atât de multe oportunități pentru fotografii de neratat! Încercați să vă jucați cu lumina pentru poze artistice și amintiri simpatice.
4 - soare
5 – Natura: ghiocei, iarba verde, frunze sunt toate câteva dintre lucrurile pe care le puteți surprinde în fotografii atunci când ieșiți afară. Nu le ratați, pentru că mai aveți de așteptat un an întreg pentru a încerca altele.
5 - iarba
Lista este deschisă, voi ce alte fotografii aveți de gând să mai faceți în această primăvară? 🙂
Surse foto: ellenm1/ Flickr.com, Ben Grey/ Flickr.com, Janice Cullivan/ Flickr.com, bokeh burger/ Flickr.com și Maria/ Flickr.com.