Târg de jucării de la copii, pentru alți copii
Pus la cale de Teatrul Masca.
10 modalități prin care puteți păstra vii amintirile copilăriei
Simple de tot, dar magice.
Momente speciale între tați și copiii lor
Se spune că așchia nu sare departe de trunchi.
Fotografii pentru copii, special pentru început de școală
Amintiri frumoase și fapte bune.
Recomandările de joi: activități pentru copii și părinți (11 – 14 septembrie)
Despre timp liber și evenimente frumoase.
Câteva gânduri despre educația timpurie
De ceva vreme mă tot gândesc la educația formală timpurie, iar cele câteva mailuri și comentarii pe care le-am primit deja pe această temă m-au convins că ar fi de folos să scriu câte ceva despre cum văd eu desfășurându-se cel mai bine primii ani ai copilăriei. Mulți...
Filmul documentar Nașterea la Microscop (Microbirth), în premieră în România
Un film ce dorește să revoluționeze modul în care ne raportăm la naștere.
Transmaraton pe Transfagarasan pentru Padurea Copiilor
Eugenia alearga pe Transfagarasan iar noi donam pentru Padurea Copiilor.
3 idei de viitor vor fi implementate de Philips
Am aflat cele 3 idei care vor schimba viitorul.
Parenting și neuroștiință – conferința Dr. Dan Siegel
27 Septembrie – o conferință pentru părinți și nu numai – cu Dr. Dan Siegel.
Un proiect foto despre… somn
Știți vorba aceea cu: dormi pe unde apuci?
Sun Plaza a devenit lumea păpușii Barbie [P]
Păpușa Barbie s-a mutat la mall până pe 21 septembrie.
Un clip animat despre cum să ai grijă de un nou-născut
Animația a fost finalista secțiunii “Best Motion Graphics”, la British Animation Awards 2014.
Recomandările de joi: activități pentru copii și părinți (4 – 7 septembrie)
De încercat și explorat în weekend.
Materii opționale faine pentru școlari
Peste câteva zile începe școala.
Învățăm literele prin desene cu vehicule
De la artiști pentru copii.
Bijuterii din… lapte matern
Bijuterii unice.
Centrul Vechi e plin de evenimente pentru copii și nu numai
Donează pentru o cauză nobilă!
Câteva reguli pentru a face yoga acasă
Câteva idei și sfaturi pentru a exerciții de yoga acasă – pentru mămici și nu numai.
Ou cu păr, pardon, creson
Cum îi crește unui ou păr?