Ad

Dintre joacă și lecții eu le aleg pe amândouă, pentru că se poate, numai că avem nevoie de un pic de imaginație, timp liber și chef de lucruri noi.
Data viitoare când vă duceți prin parc adunați 10 pietricele, nici prea mari, nici prea mici, cât mai rotunde de preferință. Le luați acasă și se pun la spălat bine pentru a fi curate și gata de lecții serioase. Sfat: se curăță foarte ușor cu detergent de vase, care ajută și la degresat.
Următorul pas ar fi să luați markere permanente (sau acuarele, dar dacă le veți alege probabil că după câteva zile de joacă desenele vor începe să se șteargă) cu ajutorul cărora să desenați pe fiecare pietricică de la 1 la 10. Opțional, puteți chiar să desenați puncte pe fiecare piatră, numărul de puncte să fie evident egal cu numărul desenat inițial.
La final, ar fi bine să aveți și o plăsuță pentru a depozita toate aceste pietricele cu numere, ca nu care cumva să se piardă prin casă.
Și pentru că toată lumea iubește pietrele, iar jocurile cu ele sunt infinite, învățatul va deveni o joacă, una colorată.
Sursă foto: thrive360living.com.

Ad