Păcală, în vizită la Muzeul Satului

Doar Păcală este român, așa că e de așteptat să-l găsim la Muzeul Satului, nu?

Păcală, în vizită la Muzeul Satului

Dă mai departe

Proiectul cultural “Păcală s-a născut român” continua această duminică la Muzeul Satului. Eroul basmelor românești, isteț și plin de haz se regăsește în mulți dintre noi și ne invită să ne bucurăm de acest final de săptămână în spirit… tradițional.

Așadar, de la ora 10:30 ne invită la spectacolul “Fata babei si fata moşului”, susţinut de actorii Teatrului Zurli, care vor pune in scenă o adaptare interactivă si plină de umor a poveştii clasice româneşti.

Apoi, de la orele 12:00 si 13:30 au loc 2 momente de dans folcloric susţinute de Ansamblul Căluşarii din Vâlcele, jud. Olt si Ansamblul Doiniţa al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

La ora 13:30 putem să-l cunoaștem față în față chiar cu Păcală, care ne îndeamnă “Să glumim pe săturate, să ne veselim măi frate”, printr-un program de scenete ce redau spiritul personajului.

Foarte fain este că pe tot parcursul zilei, meşteri populari din diferite zone ale ţării vor susţine ateliere de încondeiat ouă modelaj în lut, felicitări, podoabe populare şi împletituri textile. 🙂

Ne împrietenim cu Păcală ori ba?

0 comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate