Dacă nici pe voi nu vă sperie cele câteva grade cu un minus în față de afară și dacă nu aveți stare în casă și căutați evenimente mai mult sau mai puțin serioase pentru distracții serioase atunci ați nimerit bine, pentru că joi avem recomandările UrbanKid.ro cu evenimente haiose, de toate tipurile.
Am încercat să le adunăm pe zile și să vă alegeți voi ziua în care vreți să experimentați ceva nou alături de cei mici.
Sâmbătă – 14 decembrie

-> Tot sâmbătă, are loc un alt atelier. Este vorba despre Şezatoarea podoabelor, cu vârsta recomandată 3-12 ani. De data aceasta podoabele pentru bradul de Crăciun se fac din ață colorată, paiete și mulți nasturi, cu cât mai simplu cu atât mai bine am spune, dar suntem convinși că rezultatul nu va fi deloc simplu. Citiți mai multe despre Şezatoarea podoabelor.

-> Ornamente de Crăciun (realizate din hârtie, materiale din natură, polistiren, teracotă) vor face și cei care ajung la The Trafalgar în acest final de săptămână. Atelierul este susținut de psihologul Gabriela Hobeanu și se va desfășura începând cu ora 11:00 și distracția se îmbină cu educația, așa cum ne-am obișnuit în cadrul atelierelor vesele – citiți mai multe despre atelierul destinat copiilor.
-> Weekend-ul acesta Trupa Zurli ne invită și ea la spectacole de sezon. Atât sâmbătă, cât şi duminică, Zurli organizează o super petrecere de Crăciun, cu spiriduși, muzică, veselie, Moș Crăciun, cadouri și alte minunății. Prețul este de doar 10 lei. Unde exact? Când? Cum? Aflați din anunțul oficial al Trupei Zurli.
Duminică – 15 decembrie

-> Interaktiv University ne invită la un atelier de îndemânare creativă prin care ideile prind viaţă cu ajutorul hârtiei. Se numește Lumea hârtiei – Ornamente de Crăciun și cred că denumirea spune totul. Toţi participanţii vor învăţa cum se realizează, din hârtie, fulgii de zăpadă – 2D şi 3D, vor confecţiona daruri pentru cei dragi (cutii de cadouri, felicitări) sau se pot folosi de ele pentru a decora casa, ferestrele şi bradul de Crăciun. Mai multe detalii despre atelierul Lumea hârtiei – Ornamente de Crăciun, în comunicatul de presă dedicat.
-> Duminică se lasă și cu spectacol. La ora 11:00 începe spectacolul Poveşti de sărbători, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 și 12 ani. Spectacolul este unul cu multe legende despre Sărbătorile de Iarnă și cu multe personaje care au trecut pragul multor case, precum Moş Nicolae, Moş Ajun şi Moş Crăciun sau Doamna Crăciun. Aflați toate informațiile despre spectacolul Poveşti de sărbători.
Marți – 17 decembrie

-> Marți este prima zi în care copiii care se înscriu la Atelierul spiridușilor lui Moș Crăciun (organizat de Fundația Calea Victoriei) își pregătesc culorile și pensulele pentru două zile de învățat despre globuri decorative și ornamente de brad din hârtie colorată. Citiți mai multe despre atelier!
Sursă foto principală: Dreamer/ weheartit.com.


![Recomandările de joi – activități pentru copii și părinți [14 – 17 decembrie]](https://www.urbankid.ro/wp-content/uploads/2013/12/evenimente1.jpg)





0 Comentarii