A venit perioada aceea din an în care ne gândim la cei dragi, la cei pe care îi iubim cel mai mult și la cum am putea noi să ne facem lor viața mai frumoasă. Aș zice că ar fi bine să ne gândim și la noi, la cum am putea să ne facem și nouă viața mai frumoas, pentru că atunci când noi suntem mulțumiți cu ceea ce avem, viața are un fel de a rezolva totul în jur.
Pe 7 decembrie, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București, Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei organizează conferința Fii Bine cu Tine.
conferintaAnul acesta, evenimentul are tema Fii Bine cu Tine și Copilul Tău va Fi Bine cu El și sunt invitați părinți și cei care se pregătesc să devină părinți preocupați de prevenirea experiențelor traumatice, de creșterea capacităților de a se descurca cu situațiile provocatoare și de dorința de a aduce un plus de calitate vieții lor de familie.

Una dintre cele mai importante misiuni ale ISTT este prevenţia suferinţei psihice şi fizice ca rezultat al experienţelor înalt stresante sau traumatizante. Studiile din domeniul sănătăţii şi psihologiei arată că familia este locul în care suferinţa este trăită cel mai intens, dar in acelasi timp este si cel mai important loc de ameliorare şi vindecare. De aceea, conferinţa „Fii Bine cu Tine și Copilul Tău va Fi Bine cu El!” vine în sprijinul mamelor şi taţilor, dar şi a celor care doresc să devină părinţi cu experienţe, idei, tehnici şi strategii de prevenţie şi reparaţie a efectelor vizibile şi mai puţin vizibile ale experienţelor dureroase (cum ar fi fricile, vinovăţia, tenisunea, blocajele, dificultăţile de comunicare, conflictele), toate pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu copilul. Doar această prevenţie şi reparaţie asigură un nivel înalt al sănătăţii şi stării noastre de bine. Iar nimic nu este mai stimulativ pentru sănătatea şi fericirea copiilor noştri decât un părinte sănătos şi fericit – explică Diana Vasile, președinta Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei.

Vor vorbi Diana Vasile, Andra Costin (Buzilă), Monica Lespezeanu și Bogdan Cezar Ion.
În încheiere, Anamaria Drăguță va sustine un atelier special, dedicat părinților ai căror copii s-au născut prematur: Nașterea prematură – o călătorie neașteptată.
Înscrierile se pot face la adresa conferinta@psihotrauma.ro. Pentru mai multe informații puteți apela numărul de telefon 0735 226 936 (Psiholog Roxana Agafiței). Până la data de 30 noiembrie 2014 tariful de participare este de 120 de lei. După această dată, tariful de participare va fi de 150 de lei.
Puteți afla mai multe detalii despre eveniment chiar din comunicatul de presă din secțiunea dedicată.
Sursă foto: Elite Children/ weheartit.com.