O cometă strălucitoare poate fi văzută cu ochiul liber pe cer

După ce apune Soarele fiți cu ochii pe cer, pentru că putem vedea, cu ochiul liber, o cometă în această perioadă.

O cometă strălucitoare poate fi văzută cu ochiul liber pe cer

Dă mai departe

Pasionații și nu numai trebuie să știe că în perioada aceasta o cometă se poate vedea cu ochiul liber pe cer. Eu zic că e un punct de plecare numai bun pentru discuțiile despre astronomie care pot începe de la cometa ce este vizibilă începând de astăzi. Important este doar să vă uitați spre apusul Soarelui.

Specialiștii ne sfătuiesc că momentele cele mai ok în care cometa este viziblă sunt chiar atunci când Soarele apune (în jurul orei 18:00) și încă aproximativ 30 de minute după. Important este să fim și într-un loc unde avem vizibilitate mare, adică să vedem orizontul bine, nu în mijlocul orașului.

Cometa va rămâne vizibilă cu ochiul mai mult timp, până când strălucirea ei va scădea. Apoi se va vedea prin binocluri/telescoape și mai mult timp.

Cometa despre care vă povestesc se numește Pan-STARRS și este, potrivit astronomilor, primul eveniment astronomic major din acest an.

Sursă foto: eucunosc.com.

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate