Ce faceți în vacanță? Scriem povești într-un laborator special

Vacanța nu e vacanță fără un program simpatic.

Ce faceți în vacanță? Scriem povești într-un laborator special

Dă mai departe

Îmi aduc aminte că tot anul școlar așteptam vacanța de vară și că săptămânile în care aveam “program de voie” erau la început fantastice, doar că între timp intervenea plictiseala. Acum, cu atât de multe activități și programe pentru copii lucrurile nu au cum să fie așa.

Chiar pe 1 iulie, Meda Popea- Arts & Events dă startul la o serie a laboratorului de scriere creativă pentru copii, dedicat celor cu vârste cuprinse între 9 și 14 ani, intitulat “Povești de vacanţă”. Cu șase module, a câte 120 de minute fiecare, laboratorul are loc la Cărturești Verona, în fiecare marti, de la 11.00 la 13.00.

Copiii vor învăța cum să își construiască poveștile, pornind de la instrumente simple, vor fi ghidați prin lumea cărţilor și a poveștilor, și nu în ultimul rând vor afla cum pot construi un personaj sau o poveste. Vorba aia “e bine să citești povești, dar e și mai bine să fie scrie de tine”.

La finalul cursului, toate poveștile se adună într-o carte virtuală de care să se bucure toți participanții.

Dacă v-am făcut chef de povești cu tâlc și nu numai și dacă ai voștri nu au încă un program deja stabilit pentru luna iulie, aruncați un ochi pe comunicatul de presă oficial, care conține și păreri de la învățăcei, pentru a afla mai multe detalii despre programul pe care îl propunem astăzi.

0 comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa de email rămâne între noi. Câmpurile obligatorii au *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Tot de aici

Mai departe, de citit.

Inițiative UrbanKID

Hai în
UrbanKID Club.

Povești, idei și invitații, direct în inbox. Cu blândețe. În ritmul tău.

Te poți dezabona oricând. Confidențialitate